Audierile pentru noii comisari europeni, Jessika Roswall și Wopke Hoekstra, au scos la iveală provocările și compromisurile politice necesare în procesul de confirmare a liderilor ce vor gestiona domeniile-cheie de mediu și climă în Uniunea Europeană.
Roswall și Hoekstra s-au aflat „pe muchie de cuțit,” fiind nevoiți să navigheze între cerințele stricte ale Pactului Verde European și nevoia de a menține competitivitatea economică a Uniunii.
În acest context delicat, într-un Parlament fragmentat, unde ecologiștii și stânga progresistă cer angajamente ferme și măsuri legislative clare, răspunsurile lor ambigue au stârnit îngrijorare, arătând tensiunea dintre ambițiile climatice ale UE și presiunile economice.
Jessika Roswall, propusă pentru funcția de Comisar pentru Mediu, Reziliență în Domeniul Apei și o Economie Circulară Competitivă, provine din familia politică a Partidului Popular European (PPE) și a avut o prestație ce a oscilat între declarații de susținere a obiectivelor verzi și ezitări evidente atunci când a fost pusă în fața unor întrebări dificile și specifice din partea unor grupuri politice sceptice.
Comisarul desemnat a încercat să echilibreze susținerea sa pentru politicile Pactului Verde (Green Deal) cu prioritățile de competitivitate ale PPE. Totuși, acest echilibru a fost adesea șubred, iar Roswall a arătat dificultăți în a oferi răspunsuri concrete și ferme pe aspectele delicate abordate.
Ea a întâmpinat dificultăți în a răspunde clar și concret la întrebările parlamentarilor, în special celor venite din partea grupurilor ecologiste și a Socialiștilor și Democraților (S&D).
În ciuda dorinței sale de a fi un „broker onest” și de a se implica într-o colaborare deschisă cu alte instituții europene, Roswall a lăsat adesea impresia unei abordări ezitante. De exemplu, la întrebările privind măsuri specifice în domeniul conservării biodiversității și în utilizarea pesticidelor, Roswall a oferit răspunsuri generale, fără să promită acțiuni clare sau măsuri legislative.
Această ambiguitate a ridicat semne de întrebare, mai ales din partea Verzilor și a S&D, care au insistat pentru răspunsuri precise și măsuri concrete în cadrul Pactului Verde.
În mod similar, Roswall a fost ezitantă în a oferi detalii despre cum va echilibra protecția mediului cu sprijinul industriei, lăsând impresia că încearcă să mulțumească toate părțile, dar fără a oferi claritate asupra priorităților sale.
Această lipsă de angajamente ferme a fost percepută drept o slăbiciune, mai ales într-un context european ce solicită măsuri urgente pentru combaterea crizei climatice.
Între diplomație și ezitare: presiuni și întrebări dificile pentru comisarul Roswall
Din familia PPE, Roswall s-a confruntat cu o presiune intensă venită, în special, din partea grupurilor de stânga și a ecologiștilor, care au adresat cele mai dure întrebări. Socialiștii și Democrații (S&D), prin Delara Burkhardt, și Renew Europe, prin Pascal Canfin, au adus în discuție subiecte sensibile, solicitându-i lui Roswall să clarifice pozițiile cu privire la politica agricolă și la subvențiile dăunătoare mediului, teme asupra cărora PPE are tradițional o abordare de protecție a industriei.
Roswall a lăsat impresia unei abordări diplomatice, însă adesea evazive, încercând să răspundă pe placul diferitelor grupuri politice fără a-și asuma ferm angajamente clare. Spre exemplu, întrebată de Delara Burkhardt (S&D) despre necesitatea unor măsuri suplimentare legislative pentru atingerea obiectivelor de conservare a naturii, Roswall a oferit un răspuns general, susținând importanța finanțării, dar fără a clarifica dacă va susține reglementări mai stricte în privința utilizării pesticidelor și a poluării chimice.
Această ambiguitate a generat îngrijorări cu privire la voința sa de a promova acțiuni ferme în aceste domenii.
De asemenea, Pascal Canfin (Renew Europe) i-a adresat o întrebare directă despre angajamentul față de Legea Restaurării Naturii, având în vedere opoziția Suediei față de această lege.
Răspunsul lui Roswall a fost ambiguu, invocând sprijinul pentru biodiversitate și reziliența climatică, dar fără a oferi o poziție clară care să confirme un angajament ferm pentru aplicarea acestei legi.
Ezitarea ei a ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea sa de a se detașa de interesele naționale și de a acționa ca un comisar european imparțial.
Abordarea ambiguă și ezitantă a lui Hoekstra
Audierea lui Wopke Hoekstra pentru portofoliul privind Clima, Emisii Net-Zero și Creștere Curată a fost marcată de încercări de echilibrare între angajamentele față de obiectivele climatice și competitivitatea economică a UE. Provenind tot din familia Partidului Popular European (PPE), Hoekstra a intrat în audieri cu o sarcină dificilă: să își asigure colegii europarlamentari de angajamentul său față de Pactul Verde (Green Deal), în timp ce răspundea cerințelor diverselor grupuri politice pentru detalii concrete.
Wopke Hoekstra, membru al Partidului Apelului Creștin-Democrat (CDA) din Țările de Jos și afiliat la Partidul Popular European (PPE), este o figură politică cunoscută pentru abordările sale echilibrate între pragmatism economic și ambițiile climatice europene. În calitate de comisar pentru climă și emisii net-zero, Hoekstra și-a asumat o misiune dificilă: să navigheze între obiectivele climatice stricte ale Pactului Verde European și necesitatea menținerii competitivității economice a UE într-un context global tot mai competitiv.
În timpul audierilor din Parlamentul European, Hoekstra a fost criticat pentru răspunsurile sale adesea ezitante și evazive la întrebările directe despre măsuri legislative și investiții concrete pentru sectoare industriale cheie, cum ar fi oțelul și sectorul auto.
Deși a subliniat importanța dialogului și colaborării între instituțiile europene, reticența sa de a se angaja ferm la măsuri specifice a stârnit scepticism, în special în rândul socialiștilor, democraților și verzilor, care au cerut politici mai clare și mai puternice pentru a aborda criza climatică.
Hoekstra s-a poziționat ca un „mediator onest” între interesele naționale și cele europene, însă abordarea sa precaută a ridicat întrebări despre capacitatea sa de a promova o tranziție verde ambițioasă și eficientă în fața presiunilor economice și politice.
Pe parcursul audierii, răspunsurile lui Hoekstra au fost adesea percepute ca fiind evazive, mai ales când a fost întrebat despre măsuri legislative clare și planuri detaliate pentru sectoare precum adaptarea climatică, competitivitatea industrială și decarbonizarea sectorului auto.
De exemplu, atunci când Pascal Canfin (Renew Europe) a cerut un angajament clar privind implementarea unui Climate Adaptation Act, Hoekstra a evitat un răspuns direct, lăsând impresia că se ferește de angajamente legislative precise.
Cele mai dure întrebări au venit din partea Socialiștilor și Democraților (S&D) și a Verzilor, care au cerut măsuri clare pentru atingerea obiectivelor climatice și reducerea birocrației.
Michael Bloss (Verts/ALE) a subliniat necesitatea unor ținte obligatorii de eficiență energetică, iar Tiemo Wölken (S&D) a insistat pe necesitatea stabilității legislative pentru a asigura tranziția climatică.
Răspunsurile comisarului desemnat au fost considerate nesatisfăcătoare de către aceștia, mai ales în lipsa unor angajamente clare pentru stabilitatea obiectivelor până în 2030 și 2035.
Poziția față de industria auto și sectorul energetic
Hoekstra a abordat și subiecte sensibile precum viitorul industriei auto, menționând importanța sprijinirii acesteia pentru a se adapta la obiectivele de emisii, dar fără să ofere soluții concrete pentru asigurarea unui „teren de joc echitabil” în fața competiției globale.
Silvia Sardone (PfE) a cerut explicații despre poziția sa față de biocombustibili și tehnologiile nucleare, însă Hoekstra a evitat să ofere un răspuns decisiv în acest sens.
În plus, în discuțiile despre competitivitatea industriei europene de oțel și măsurile anti-dumping, Dan Nica (S&D) i-a cerut să prezinte soluții specifice pentru a proteja piața europeană de importurile ieftine din afara UE.
Hoekstra a răspuns menționând sprijinul prin Fondul pentru Inovare, dar fără a detalia măsuri clare anti-dumping, lăsând astfel loc de interpretări și generând incertitudine privind protecția industriei europene.
Concluzia audierilor pentru Jessika Roswall și Wopke Hoekstra scoate la iveală fragilitatea consensului politic în jurul ambițiilor climatice ale Uniunii Europene, într-un moment în care presiunile pentru acțiuni clare sunt mai mari ca niciodată.
Nominalizați de Partidul Popular European (PPE), Roswall și Hoekstra s-au străduit să jongleze între cerințele de mediu stringente și prioritățile economice tradiționale, însă ambiguitățile și evitarea angajamentelor ferme au generat un val de scepticism din partea europarlamentarilor progresiști și ecologiști.
Roswall, propusă pentru portofoliul de Mediu, a lăsat impresia unei abordări diplomatice, dar nehotărâte, încercând să împace diverse interese fără a-și asuma poziții clare pe teme esențiale, cum ar fi conservarea biodiversității și reducerea pesticidelor.
În mod similar, Hoekstra, desemnat pentru portofoliul de Climă, a subliniat necesitatea echilibrului între emisii net-zero și creșterea economică, însă lipsa sa de angajamente concrete a ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea sa de a impune măsuri care să reziste presiunilor globale și economice.
Într-un context european marcat de compromisuri între marile grupuri politice, sprijinul acordat celor doi comisari demonstrează influența negocierilor de culise, în detrimentul clarității de viziune în fața crizei climatice.
Totodată, ezitările lor accentuează o problemă structurală în politica europeană de mediu: dificultatea de a transforma ambițiile declarative în politici tangibile și eficiente.
Această incertitudine riscă să compromită eforturile UE de a se poziționa ca lider global în domeniul climatului, în special dacă la nivelul conducerii nu se va impune o direcție fermă și decisivă.
Deși audierile celor doi au arătat o aparentă susținere pentru principiile Pactului Verde (Green Deal), lipsa unei viziuni politice coerente și hotărâte pune sub semnul întrebării capacitatea lor de a aduce schimbările necesare.
În absența unor angajamente ferme, politicile climatice și de mediu ale Uniunii Europene rămân vulnerabile în fața intereselor economice, iar tranziția verde riscă să se împotmolească, lipsită de lideri dispuși să își asume decizii strategice clare și curajoase.
