Directia Generala Dezvoltare Regionala a Comisiei Europene a declarat pentru "Romania libera" ca urmareste indeaproape chestiunea acordarii fara licitatie de catre Ministerul Mediului a contractului de publicitate de 500.000 de euro pentru Programul european de Mediu.
Atribuirea contractului sub semnatura ministrului PSD al Mediului, Nicolae Nemirschi, este obiectul unei anchete parlamentare care isi va prezenta concluziile saptamana viitoare. Potrivit Comisiei, autoritatile romane nu au solicitat inca decontarea contractului de publicitate, dar in momentul in care aceasta cerere va fi inaintata se va analiza daca cheltuirea celor 500.000 de euro va fi platita de bugetul comunitar sau exclusiv de contribuabilii romani.
Textual, Comisia spune ca, dupa ce va primi cererea partii romane de a deconta cheltuielile de publicitate, va analiza daca acordarea contractului a respectat regulile de achizitie europene si va hotari, dupa caz, daca va plati sau nu cei 500.000 de euro. Autoritatea romana pentru monitorizarea achizitiilor publice a amendat deja Ministerul Mediului pentru nereguli in atribuirea contractului catre Ars Advertising, iar Departamentul de Lupta Antifrauda a declansat, la randul sau, o investigatie in legatura cu fondurile respective.
DNA a anuntat ca Nicolae Nemirschi nu are calitate de invinuit sau de inculpat in vreun dosar intocmit de procurorii anticoruptie, dar a declarat, la solicitarea Mediafax, ca nu poate da publicitatii daca s-au intocmit acte premergatoare unui dosar penal in urma unei sesizari sau a unui denunt.
Reprezentantii PDL avertizau saptamana trecuta ca neregulile in contractul Ars Advertising risca sa puna sub semnul intrebarii intreaga suma de peste 5 miliarde de euro, bani pe care Romania i-ar putea atrage pana in 2013. Din raspunsul Comisiei nu reiese ca riscul priveste toata suma, dar este sigur ca exista riscul ca banii sa nu mai fie decontati prin programul european, ci vor ramane ca o cheltuiala suplimentara pe spezele contribuabilului roman. Pe de alta parte, eventualele verificari declansate de Bruxelles vor pune Romania in situatia de a pierde timp pretios in derularea altor programe de mediu, daca se va constata ca filtrele romanesti de verificare nu functioneaza.