Primăria S2, licitație pentru serviciul de salubrizare: se vrea aspirarea străzilor, nu doar măturarea

Primăria Sectorului 2 a lansat licitația deschisă internațională pentru a concesiona serviciul de salubrizare, la care se pot înscrie operatori de pe tot teritoriul Uniunii Europene, potrivit edilului Radu Mihaiu.

Serviciul de salubrizare în Sectorul 2 al Capitalei va costa peste două miliarde de lei fără TVA, în următorii 8 ani. Primăria de sector a lansat zilele trecute licitaţia prin care se caută un operator de salubritate. Valoarea totală estimată a contractului este de 2.062.651.873 lei.

Primăria Sectorului 2 a beneficiat de servicii de consultanță specializată din partea Ramboll South East – Europe în elaborarea documentației de atribuire, precum și de asistență tehnică din partea Băncii Mondiale pe parcursul acestui proces”, se precizează într-un comunicat al instituţiei.

Radu Mihaiu a explicat, într-o postare pe Facebook, că actualul contract pentru serviciul de salubrizare este vechi de 23 de ani și asigurarea curățeniei se face tot cu metodele de acum 23 de ani. Potrivit edilului, operatorul de salubritate are licența expirată din 2019, iar curățenia stradală se face tot manual, cu mături, „deși suntem în era când omul poate avea beneficii nelimitate din partea tehnologiei moderne”.

Cu toții suntem de acord că ne dorim mai mult pentru Sectorul 2. Măturatul stradal nu e suficient, trebuie dublat de un sistem mecanizat (aspiratoare) când vine vorba de curățenie stradală de secol 21. Un serviciu prestat de mântuială trebuie înlocuit cu monitorizarea echipamentelor prin GPS, indicatori de performanță de neignorat și penalizări în caz de nevoie”, a scris Mihaiu.

Odată cu implementarea noului contract de salubritate, autoritatea locală va colecta deșeurile pe cinci fracții, va crește semnificativ măturatul mecanizat și spălatul străzilor pentru a preveni poluarea cu praf și va avea o flotă modernă de mașini care vor ridica deșeurile, potrivit promisiunilor făcute de primar.

„Foarte important: vom putea merge cu curățenia chiar și pe cele mai mici străduțe dintre blocuri, fapt care acum nu este posibil. În același timp vom monitoriza constant respectarea obligațiilor contractuale de către operator și de cetățeni pentru că – așa cum am mai spus – e responsabilitatea noastră, a tuturor, să avem un sector curat”, a mai scris Mihaiu despre licitația privind serviciul de salubrizare.

spot_img

Ultimele știri