La doar câteva ore de la preluarea mandatului de președinte al SUA, Joe Biden a semnat miercuri un decret pentru revenirea SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice.
„Vom combate schimbările climatice aşa cum n-am mai făcut-o niciodată până acum”, a declarat Biden din Biroul Oval.
Preşedintele a promis încă în campania electorală că va readuce SUA în acord din chiar prima zi în care va ajunge la Casa Albă. Decizia sa va face ca SUA să se alăture efortului internațional pentru a reduce încălzirea periculoasă a planetei, după o perioadă de preaviz de 30 de zile. Al doilea cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume s-a retras din acordul de la Paris în cadrul mandatului lui Donald Trump, în noiembrie 2020.
Un alt ordine vizează revocarea autorizaţiei prezidenţiale acordate pentru construirea controversatului oleoduct Keystone XL. Lansat în 2008, proiectul a fost blocat de fostul preşedinte Barack Obama, dar autorizat de preşedintele Donald Trump.
UE salută decizia preşedintelui Biden de a readuce SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice
Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene pentru Pactul Ecologic European, dar şi vicepreşedintele Josep Borrell au salutat, miercuri, într-o declaraţie comună, decizia preşedintelui american de a iniţia procedura de revenire a SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, potrivit Reuters.
„Uniunea Europeană salută decizia preşedintelui Biden ca Statele Unite să adere din nou la Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Aşteptăm cu nerăbdare să avem din nou Statele Unite alături de noi în eforturile globale de combatere a crizei climatice. Criza climatică este provocarea definitorie a timpului nostru şi poate fi abordată numai unindu-ne toate forţele. Acţiunea în domeniul climei este responsabilitatea noastră globală colectivă”, potrivit declaraţiei comune publicate pe site-ul Comisiei Europene.
Se așteaptă ca Biden să convoace un summit internațional privind clima în primăvară pentru a ajuta la accelerarea reducerii emisiilor și va prezenta probabil un nou obiectiv de reducere a emisiilor din SUA pentru a ajuta țara să atingă emisiile nete zero până în 2050, scrie The Guardian.
Gina McCarthy, consilierul principal al lui Biden pentru schimbări climatice, a declarat că președintele va inversa „peste 100” de politici climatice adoptate de Trump.
McCarthy a declarat că schimbările climatice reprezintă o „amenințare existențială”, iar deschiderea administrației „va începe să pună SUA pe piciorul potrivit, o bază de care avem nevoie pentru a restabili conducerea americană, ajutând la poziționarea națiunii noastre pentru a fi liderul global în domeniul energiei curate și a locurilor de muncă”.
Biden va putea să limiteze unilateral dezvoltarea combustibililor fosili pe terenurile federale și să stabilească reguli mai stricte pentru eficiența consumului de combustibil pentru mașini și camioane, dar adoptarea legislației pentru climă care să favorizeze reduceri drastice a emisiilor va fi mai dificil de realizat pentru a ajunge prin Congres.
Citește și:
Secretarul general al ONU le solicită statelor să declare “stare de urgenţă climatică”