Reprezentantii Garzii de Mediu Prahova au demarat, recent, o actiune de igienizare a cursurilor de apa din judet. „Vor avea loc actiuni de constatare la care vor participa inspectorii nostri insotiti de reprezentanti ai autoritatilor locale, fixandu-se termene pentru curatirea respectivelor zone. Dupa primele verificari, se vor face reveniri in acele locatii in care s-au constatat deficiente din punct de vedere al asigurarii curateniei si vor fi aplicate amenzi daca situatia nu a fost remediata. Vreau sa precizez ca nu se va tine cont de culoarea politica a primarilor, ci se va merge in toate zonele”, ne-a declarat comisarul-sef interimar al Garzii de Mediu Prahova, Vasile Calamaz.
Conform interlocutorului nostru, cel care va fi sanctionat pentru gunoaiele intalnite in localitati va fi primarul unitatii administrativ-teritoriale respective. „Conform legii, primarul este cel care are obligatii pe linie de mediu. Chiar daca acesta si-a delegat din atributii viceprimarului sau Consiliului Local, el nu va fi ocolit de amenda”, a mai precizat Calamaz.
Amenzile pentru cei care nu pastreaza curatenia se situeaza intre 3.000 – 6.000 pentru persoane fizice si intre 25.000 – 50.000 pentru persoane juridice, cu posibilitatea de a plati in 48 de ore jumatate din valoarea minima a sanctiunii.
Pentru mai multe informatii viziteaza Prahova