Reprezentantii Jandarmeriei Romane si cei ai Comisiei Nationale Pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN) au semnat, joi, un protocol de colaborare referitor la asigurarea pazei si protectiei instalatiilor si transporturilor de materiale nucleare si radioactive ale institutiei, informeaza Mediafax.
Jandarmii vor pazi sapte obiective CNCAN pe teritoriul tarii si vor asigura paza si protectia a peste 40 de transporturi de materiale nucleare si radioactive, se arata intr-un comunicat de presa de joi al Jandarmeriei Romane. Documentul de colaborare a fost semnat de Borbala Vajda, presedintele CNCAN si de seful Jandarmeriei Romane, generalul Olimpiodor Antonescu.
Departamentul pentru Energie al SUA, reprezentat de Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, a semnat, in 10 decembrie 2009, un acord cu reprezentantii Comisiei Nationale Romane pentru Controlul Activitatilor Nucleare, privind acordarea de asistenta pentru evacuarea din tara a uraniului puternic imbogatit, in scopuri de securitate.
Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, a spus atunci, in cadrul ceremoniei de semnare a acordului, ca Guvernul SUA este preocupat de amenintarea grava la adresa securitatii internationale, reprezentata de proliferarea nucleara si terorismul nuclear. In baza acestui acord, SUA ofera Romaniei asistenta tehnica, expertiza, asistenta in planificarea transporturilor si echipamente.
Astfel, Borbala explica la acel moment ca partea americana va finanta echipamentele si le va instala pentru imbunatatirea protectiei fizice a materialelor nucleare speciale si a surselor radioactive. Vor fi amplasate, astfel, instalatii de stocare a deseurilor radioactive, mai ales de provenienta medicinala, instalatii de cercetare si instalatii radiologice, tot pentru materiale medicinale.
Borbala spunea ca astfel de instalatii ar putea fi amplasate la Baita, la Pitesti – Triga si la Sucursala de Cercetare Nucleara. Ea adauga ca aceste instalatii vor ajuta la detectarea surselor radioactive oriunde in tara, pentru a monitoriza activitatile legate de acestea. Spre exemplu, autoritatile romane vor putea supraveghea transporturile de materiale nucleare ce traverseaza tara, asigurandu-se ca nu-si modifica traseul.
Presedintele CNCAN preciza ca nu au fost alese amplasamentele acestor instalatii si nici nu a fost vehiculata o suma privind investitia americana. Acordul semnat in 10 decembrie stabileste numai un cadru legal.
Guvernul SUA a cooperat cu autoritatile romane in iulie 2008 si in iunie 2009, pentru evacuarea uraniului puternic imbogatit, care poate fi transformat usor intr-o arma nucleara. In cadrul programului Initiativa de Reducere a Amenintarii Globale (GTRI) uraniul este repatriat fie in SUA, fie in Rusia, in functie de originea sa si este reprocesat pentru a fi transformat in uraniu slab imbogatit.
In iunie 2009, jandarmii au asigurat paza si protectia transportului de combustibil nuclear uzat de la Institutul National de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara "Horia Hulubei" in Rusia, cu 200 de luptatori din cadrul Brigazii Speciale de Interventii.
Romania a fost, astfel, prima tara care a evacuat uraniul puternic imbogatit, precum si prima tara care a facut acest lucru pe calea aerului. Transferul din vara trecuta a implicat fonduri de aproximativ patru milioane de dolari.
SUA a infiintat in 2004 Initiativa de Reducere a Amenintarii Globale (GTRI), prin care sa acorde asistenta mai multor state pentru sporirea securitatii instalatiilor nucleare, program ce urmeaza sa fie implementat si in Romania, in baza documentului semnat in decembrie.
In ceea ce priveste existenta uraniului puternic imbogatit in Romania, acesta nu mai exista decat intr-o cantitate minima la institutele de cercetare sau la unele spitale, spunea, in decembrie, Borbala, pentru ca vara trecuta a fost transportat tot in Rusia.
Este vorba de aproximativ 30 de kilograme de HEU (uraniu puternic imbogatit) de provenienta ruseasca de la reactorul SSR din Pitesti si de aproape 24 de kilograme din aceeasi substanta de la reactorul de la Magurele, care este in proces de dezafectare.
Borbala a mai explicat ca uraniul, odata ajuns la destinatie, este reprocesat si apoi depozitat pentru calmare timp de 20 de ani. Ulterior, el intra in procesul de depozitare finala in respectiva tara.
Foto: times.ro