Poznan: 43 state insulare in pericol de a fi inundate cer reduceri de 40% ale emisiilor de CO2

43 de mici state insulare cer tarilor industrializate o reducere de 40% a emisiilor, din cauza pericolului de a fi sterse de pe harta din cauza inundatiilor. Delegatiile Chinei si Indiei sustin la randul lor ca reducerile emisiilor de carbon propuse de presedintele ales Barack Obama sunt insuficiente in lupta impotriva schimbarilor climatice, informeaza Reuters.

“Este mai ambitios decat presedintele Bush dar nu suficient cat sa atinga obiectivul urgent si pe ternmen lung al reducerii gazelor cu efect de sera”, a declarat He Jiankun de la Universitatea Tsinghua, membru al delegatiei chineze.

„Nu este suficient de ambitios in comparatie cu protocolul Kyoto, dar dupa cei 8 ani de administratie Bush, este un progres”, a declarat si Dinesh Patnaik, membru al ministerului indian de externe.

Lumea are nevoie de „o revolutie a tehnologiei curate”, a fost raspunsul telefonic al Paulei Dobriansky, sefa delegatiei SUA la Poznan, care va fi prezenta la summit saptamana viitoare pentru a prezenta punctul de vedere al viitorul presedinte, Barack Obama.

Ingrijorarile statelor insulare

Un grup de 43 de state mici, insulare, au cerut masuri mai drastice de reducere a emisiilor de carbon, de 40% in raport cu nivelurile din 1990, in contextul in care aceste state risca sa fie inundate complet inttr-un viitor apropiat.

„Nu suntem pregatiti sa semnam o intelegere sinucigasa”, a declarat Selwin Hart din Barbados, coordonator al aliantei statelor insulare.

In prezent, emisiile de carbon ale SUA sunt cu 14% mai mari decat in 1990, iar planul lui Barack Obama este de a le reduce la 80% din nivelul din 1990 pana in 2020. Uniunea Europeana isi propune o reducere de 20% a emisiilor pana in 2020.

China si SUA sunt statele cu emisiile cele mai importante de CO2, urmate de India si Rusia. Emisiile pe cap de locuitor ale SUA sunt de 5 ori mai mari decat cele chineze.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri