Poluarea aerului din India scurtează viața cu 3 ani

Aerul poluat din India scurtează viețile a 660 de milioane de oameni cu aproximativ trei ani, arată o cercetare nouă care scoate în evidență costurile ascunse ale dependenței Indiei de combustibilii fosili, țară care se dezvoltă economic fără a lua în calcul protecția mediului, informează Huffington Post.

8448440757_b437d2077b_z

New Delhi a “câștigat” titlul de cel mai poluat oraș din lume, iar 13 orașe din India sunt pe lista celor mai poluate 20 de orașe din lume realizată de Organizația Mondială a Sănătății.

Poluarea aerului îi costă pe jumătate din indieni aproximativ 3,2 ani din viețile lor, estimează studiul condus de Michael Greenstone de la Universitatea din Chicago, la care au contribuit și economiști de la Harvard și Yale. 99,5% din populația de 1,2 miliarde de oameni respiră un aer peste limitele considerate sigure de OMS.

Dacă adunăm anii pierduți din cauza poluării aerului, suma se ridică la 2,1 miliarde de ani. ”Definiția convențională a creșterii ingnoră consecințele privind sănătatea ale poluării aerului, dar studiul demonstrează că poluarea aerului întârzie creșterea urmare a faptului că provoacă decese premature”, spune Greenstone.

Autorii studiului publicat în Economic&Political Weekly au realizat anterior o cercetare asemănătoare și în China, unde au observat că speranța de viață scade cu trei ani la fiecare 100 de micrograme de particule fine peste limita acceptată. PM2,5 sunt extrem de dăunătoare pentru sănătate întrucât particulele sunt destul de mici pentru a intra direct în plămâni.

Cercetătorii spun că observațiile lor sunt subestimate întrucât cercetarea din China se bazează pe date din 2012 care nu apreciază nivelul de PM2,5 la adevărata gravitate, iar India are limite permisive de PM2,5 de 40 de micrograme pe metru cub, de două ori nivelul stabilit de OMS.

De asemenea, India are un sistem de monitorizare foarte slab, cu stații în doar câteva orașe din țară și aproape inexistente în mediul rural, deși poluarea din mediul rural este ridicată din cauza fabricilor industriale, standardelor scăzute, arderea deșeurilor și dependența față de diesel pentru electricitate.

India s-a bazat pe arderea combustibililor fosili pentru a crește economia și a scoate milioane de oameni din sărăcie. Peste 300 de milioane de indieni încă nu au acces la electricitate și cel puțin 600 de milioane de oameni trăind cu mai puțin de 2 dolari pe zi.

Autoritățile indiene au promis că vor dezvolta sectorul energiilor curate, dar și-a propus de asemenea triplarea capacității de producere a electricității pe bază de cărbunela 450 de gigawați până în 2050.

Puteți citi și:

Parisul interzice mașinile pentru a reduce poluarea aerului

China închide 300 de companii în Beijing pentru a reduce poluarea aerului

spot_img

Ultimele știri