Nemirschi: ”Romania a avut o pana de motor de 50 de ani”

Intr-un interviu din ultimul numar al revistei Green Report, ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, marturiseste ca, din punctul de vedere al mediului, Romania are de recuperat 50 de ani fata de Europa, iar singura sa sansa din acest punct de vedere sunt copiii.

Nemirschi a marcat cele 6 luni petrecute in fruntea ministerului printr-o saptamana plina de evenimente, dedicata Zilei Mediului. Cu aceasta ocazie, el a explicat pentru Green Report cum si de ce a decis sa modifice radical programele „Rabla” si „Casa Verde”.

In opinia sa, partea buna a ”Rablei” e faptul ca autoturismele vandute prin program reprezinta 20% din totalul pietei de masini noi comercializate in Romania in 2009, comparativ cu numai 11,5%, anul trecut.

Printre cele mai importante noutati: decizia de a extinde programul si la autoutilitarele usoare, faptul ca nu mai exista o limita a numarului de masini pe care poate sa le achizitioneze o persoana, dar si introducerea, din toamna, a persoanelor juridice in program.

In ce priveste ”Casa Verde”, Nemirschi a subliniat ca beneficiarii vor fi fi in primul rand administratiile locale, cele care platesc facturile spitalelor, scolilor, gradinitelor sau caminelor de batrani.

Singura zona privata ramasa in program e asociatia de proprietari care poate sa acceseze bani numai impreuna cu primaria. Pentru a garanta accesul tuturor la program, exista totusi o limitare a sumei pe care o pot accesa, in functie de numarul de locuitori ai localitatii respective, a mai precizat Nemirschi.

Interviul integral poate fi citit in editia iulie-august a revistei Green Report care este online incepand cu 15 iulie.

Foto: Green Report

spot_img

Ultimele știri