În ziua de azi aflăm în fiecare zi o mulțime de lucruri noi despre energia verde, de la energie solară wireless la beton care absoarbe smogul. Azi vă povestim despre un nou tip de plastic poate să producă electricitate atunci când e întins. Cercetătorii știu de ceva timp despre această proprietate, dar, până acum, nu au fost siguri de felul în care ar putea să o folosească, informează Inhabitat.com. Oamenii de știință de la Universitatea din Texas lucrează la crearea de fibre din acest material, deschizând ușa spre o gamă aproape infinită de aplicații pentru energie ecologică, precum și potențiale descoperiri medicale, cum ar fi mușchiul artificial.
Walter Voit, de la Universitatea din Dallas, Texas (UT Dallas), conduce echipa care își va prezenta săptămâna asta descoperirile la National Meeting & Exposition a American Chemical Society (ACS), ediția 249. Referitor la material, care se numește fluorură de poliviniliden (PVDF), Walter Voit a declarat pentru Phys.org că „dacă îl producem în condiții corecte, putem să îl facem piezoelectric. Asta înseamnă că, dacă îl întindem, generează electricitate. Sau putem aplica electricitate pe suprafața materialului, și să îl facem astfel să își schimbe forma”.
Voit și colegul lui Shashank Priya, de la Virginia Tech, au condus dezvoltarea materialelor maleabile care recoltează energie, în cadrul unui program al Fundației Naționale de Ştiință (NSF). Cercetările lor vor ajuta la găsirea unui mare număr de noi aplicații pentru PVDF, inclusiv un material pentru mușchi artificiali, care e nevoie să fie flexibil, să se poată întinde și contracta sub efectul impulsurilor electrice.
Ei au mai discutat, de asemenea, posibilitatea folosirii materialului în scopuri de recoltare pasivă a energiei, cum ar fi colectarea energiei generate de pasagerii care se deplasează în cabina unui avion. Energia recoltată ar putea fi folosită pentru lumini sau alte funcții cu cerere redusă de energie, și ar înlocui o parte dincablajele avionului. Astfel, acesta ar fi mai ușor și mai eficient din punct de vedere energetic.
Sursă foto: uni-potsdam.de
Mai citește și:
Becul cu grafen va ajunge în magazine anul acesta
Bacterii „reprogramate” pentru identificarea tumorilor