E bine cunoscut faptul că spațiile în care sunt ținute plante sunt mai puternic oxigenate și sunt un mediu mai plăcut de lucru. Dar mai multe echipe de cercetători din Norvegia și America cred că plantele aduc mult mai multe beneficii, informează Inhabitat.com. Două studii separate arată că plantele ținute la locul de muncă nu aduc doar beneficii estetice și vizuale, ci, de asemenea, îmbunătățesc nivelul de concentrare și productivitate.
O echipă norvegiană a testat, în cadrul a două studii recente, efectul pe care îl au plantele de birou asupra productivității muncitorilor. Fiecărui participant i s-a dat un exercițiu în care trebuia să citească mai multe fraze pe un ecran de calculator și să țină minte ultimul cuvânt din fiecare. În cadrul primului studiu, realizat în 2011, participanții au făcut exercițiile în timp ce stăteau la un birou simplu de lemn, fără nimic în jur. Ceilalți au făcut aceleași exerciții, dar la un birou înconjurat de plante. Rezultatele au fost copleșitoare – cei înconjurați de plante s-au descurcat mult mai bine decât ceilalți.
Al doilea studiu, realizat în această vară, a confirmat rezultatele primului. Ruth K. Raanaas de la Norwegian University of Life Sciences, un colaborator în ambele studii, a spus că plantele de birou ar putea oferi o modalitate simplă și rentabilă de a-i ține pe angajați mulțumiți și concentrați. „Cei mai mulți oameni își petrec o mare parte a vieții la birou, așa că până și cele mai mici efecte au o mare importanță practică”, a spus Raanaas.
Aceste teste subliniază teoria „restaurării atenției”, care susține că oboseala mentală poate fi redusă atunci când dăm o pauză atenției noastre directe. De obicei, somnul rezolvă această problemă, însă când suntem treji, putem să ne împrospătăm atenția dacă ne concentrăm mintea către ceva care necesită doar atenție indirectă, lipsită de efort, cum ar fi natura.
Sursă foto: Flickr.com
Mai citește și:
Traiul în zone cu mulți copaci te face să te simți cu șapte ani mai tânăr și mult mai bogat
Elevii de la școlile înconjurate de verdeață sunt mai atenți la ore