Piesele Bosch reconditionate salveaza natura

Divizia de componente auto a grupului Bosch utilizeaza pe scara larga procedeul de remanufacturare (reconditionare) a produselor, ceea ce determina importante reduceri ale emisiilor de carbon in atmosfera, dar si economii pentru clienti.

Din subansambluri auto vechi se pastreaza doar componentele care nu se uzeaza (in unele cazuri se recupereaza doar carcasa) iar componentele uzate se inlocuiesc cu altele noi. In acest mod, produsul remanufacturat are aceeasi calitate ca unul nou, dar pretul este mai mic, in unele situatii, cu pana la 60 la suta din pretul celui nou.

Acest program, denumit Bosch Exchange, a permis reducerea activitatii de productie iar in acest mod “am redus anul trecut cu peste 25.000 de tone cantitatea de CO2 trimis in atmosfera, ceea ce echivaleaza cu 1900 de hectare de padure”, a declarat Dan Mandalian, directorul diviziei Automotive Aftermarket si manager regional de vanzari al Bosch. 60 la suta din volumul de vanzari al Bosch, atat pe plan mondial cat si in Romania, este acoperit de divizia Automotive Aftermarket. Printre componentele care pot fi remanufacturate (foto) se numara demaroarele, alternatoarele, elemente ale sistemelor de franare si de injectie de benzina.

“Pentru un segment de populatie cu venituri reduse, exista aceasta oportunitate, de a cumpara produse remanufacturate. Aceste componente nu se utilizeaza la automobile noi, ci doar la cele deja aflate pe piata. Clientul preda piesa uzata si primeste in schimb o piesa reconditionata”, a explicat, pentru Green Report, Dan Mandalian.

Productia auto a grupului Bosch este insa axata pe componente noi, incluzand piese de schimb, acumulatori si echipamente de diagnoza pentru service. In acest ultim domeniu, o noutate o reprezinta produsul KTS Truck – un tester dedicat pentru diagnoza la autocamioane, autobuze si remorci. “Noi suntem cei care am inventat bujia, iar mult mai recent, suntem cei care am inventat sistemele ABS si ESP. Primul producator auto care a implementat sistemul ABS a fost Mercedes. In intregul grup Bosch, in intreaga lume, apare o inovatie la fiecare opt minute”, a explicat Dan Mandalian pentru Green Report.

Aceste informatii au fost oferite astazi in cadrul conferintei de presa a Bosch Romania, dedicata prezentarii rezultatelor financiare ale grupului Bosch pe anul 2011. Brigitte Eble, director general al Robert Bosch Srl si reprezentanta grupului Bosch in Romania, a anuntat ca volumul vanzarilor a ajuns in anul 2011 la 188 de milioane de euro, cu 17 la suta peste nivelul anului 2010. “Astfel am contribuit la evolutia globala pozitiva a grupului Bosch. Rezultate exceptionale au inregistrat in special divizia de tehnologie auto si centrul de comunicare”, a precizat Brigitte Eble.

Potrivit acesteia, grupul Bosch isi va extinde prezenta in Romania prin deschiderea unei noi linii de productie la fabrica din Blaj, precum si prin inaugurarea unei unitati de productie la Cluj-Napoca. La Blaj se vor produce senzori de turatie pentru dispozitivele ABS si ESP, iar la Cluj – unitati electronice de comanda pentru autovehicule. Lucrarile de constructie au inceput in luna martie la Blaj si in luna mai la Cluj. Investitiile de la Cluj vor totaliza 77 de milioane de euro, iar extinderea fabricii de la Blaj va costa 43 de milioane de euro.

In intreaga lume, grupul Bosch a investit in mijloace fixe, anul trecut, 3,2 miliarde de euro, dar aceasta suma este depasita de investitiile in cercetare – dezvoltare: peste 4 miliarde de euro.

Comentariile tale pot fi postate aici

Mihai Diac
 

spot_img

Ultimele știri