Meteorologii au avertizat ca aceasta vara va fi una fierbinte, iar lipsa precipitatiilor va afecta culturile agricole. Ploile din ultima perioada i-au facut pe romani sa creada ca au scapat de seceta. Din pacate, nu este asa. Cum se poate inregistra seceta pe timp de ploaie? Specialistii ne demonstreaza cauzele fenomenului care persista chiar si atunci cånd cantitatile de precipitatii au fost semnificative.
“Cand vorbim de seceta, toata lumea se asteapta sa vada un sol uscat, cu crapaturi, ne-a declarat Elena Mateescu, seful de laborator agro-meteorologic de la ANM. Daca pe parcursul unei luni, cum a fost aprilie, de exemplu, am avut o treime din cantitatea normala de precipitatii, solul ramane uscat la suprafata, iar crapaturile vor fi frecvente. Si dupa ce cade o cantitate mare de precipitatii, daca persista deficitul de apa, putem vorbi de seceta pedologica in adancime. Rezerva de apa in sol se masoara pe diferite straturi, in functie de dezvoltarea masei principale de radacini ale plantelor.
Din totalul de 110 statii meteorologice, cate sunt considerate reprezentative la nivel teritorial agricol al tarii, 80 de statii au inregistrat cantitati sub 70 litri/metru patrat, adica sub cerinta de apa necesara pentru plante si, implicit, sub norma climatologica a lunii. Doar la 9 statii cantitatile de apa cazute, uniform distribuite, au generat inundatii. Seful laboratorului de prognoze meteo, Dumitru Balta, ne-a confirmat ca pana la data de 26-27 iunie a.c., cantitatile de precipitatii au fost deficitare.
Nu toata apa intra in adancimea solului
Inca din iarna lui 2008 si pana la data de 26 iunie 2009 putem vorbi de seceta, cu o mica intrerupere, in luna mai. “Exista mai multi factori ce au facut ca plantele sa nu beneficieze de pragul optim de precipitatii, dintre care putem aminti scurgerea apei, stratul de impermeabilitate, capacitatea de retinere a solului”, ne-a spus Dumitru Balta.
“Chiar daca ploile au caracter de aversa si, uneori, caracter torential, nu toata cantitatea de apa se poate infiltra in adancimea solului, a mai adaugat seful laboratorului de prognoze meteo. In conditiile in care temperatura aerului este ridicata, se poate ca numai 50% din apa sa se infiltreze in adancimea solului, iar cealalta jumatate se poate evapora. Seceta trebuie asociata si celorlalti factori meteorologici, nu doar cantitatii scazute de precipitatii”.
Dupa o perioada de seceta, in momentul in care cad ploi cu caracter de aversa, pentru inceput, apa se infiltreaza in stratul superficial, unde se formeaza o pelicula izolatoare, ce nu-i permite sa patrunda in adancime. Aceasta poate batatori solul, ramanand la suprafata. Desi apa balteste, in adancime solul ramane uscat, iar plantele nu au suficienta rezerva pentru a-si lua necesarul.
“La acest fenomen trebuie corelata si distributia cantitatii de apa din diferite zone, in perioada de formare a elementelor de productie ”, sustine Elena Mateescu. Astfel, floarea-soarelui si porumbul au nevoie de multa apa in lunile iulie si august. Graul a fost deja afectat de seceta. In sudul si sud-estul tarii, s-au obtinut 1200- 2600 kilograme la hectar, fata de un potential de 4500 kilograme. Efectele fenomenului de seceta vor fi calculate la sfarsitul lunii august.
Prognoze fierbinti pentru aceasta vara
In Romania va urma o perioada caniculara. Vara, 10 zile consecutive fara precipitatii inseamna un interval secetos, iar daca temperaturile depasesc 32 de grade Celsius, considerat pragul de canicula, se poate vorbi de un prag de stres hidric si termic. “Cu cat temperaturile sunt mai ridicate, cu atat rezerva de apa din sol scade, iar fenomenul de seceta se intensifica”, a mai mentionat seful laboratorului de prognoze meteo, Dumitru Balta.
Campanie pentru sensibilizarea tinerilor cu privire la schimbarile climatice
Comisia Europeana a lansat, miercuri, campania „Play to Stop – Europe for Climate“, pentru sensibilizarea tinerilor fata de pericolele pe care le prezinta schimbarile climatice, actiune in care este implicat si ecologistul roman Serban Miron Copot, membru al formatiei Animal X. Campania va mobiliza publicul tanar in perspectiva conferintei privind climatul care va avea loc, in decembrie, la Copenhaga. In cadrul campaniei vor avea loc trei concerte ale unor mari artisti internationali, la Stockholm, Budapesta si Copenhaga, care vor fi transmise de MTV.
Conform unei anchete realizate la scara europeana, facuta publica miercuri, tinerii considera ca schimbarile climatice reprezinta cea mai grava problema, dupa saracie, cu care se confrunta omenirea. Cu toate acestea, numai 51% dintre cei cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani au luat initiativa de a actiona impotriva schimbarilor climatice, ceea ce reprezinta proportia cea mai redusa dintre toate grupele de varsta.