Vorbe grele, huiduieli, acuzatii si discursuri pline de violenta s-au aruncat vineri, timp de o ora, in fata Prefecturii Bucuresti. Inca din jurul orei 10, iubitorii de animale s-au adunat pe trotuarul din fata Parcului Cismigiu pentru a protesta fata de proiectul legislativ care, daca va fi adoptat de Parlament, va da dreptul autoritatilor sa eutanasieze maidanezii care nu-si vor gasi stapani responsabili.
Din recuzita n-au lipsit o masa din fier pe post de tribuna, catelusi din plus si cativa pitbuli, boxeri, ciobanesti mioritici, foxterieri sau puiuti abia nascuti de golden retriever si pancartele pe care erau inscriptionate lozinci ca "Basesti si Atanasoi, cainii sunt mai buni ca voi", "Stop hingheriadei" sau "Prefectul latra si musca, haideti sa-l bagam in cusca".
Mitingul organizat de Asociatia Cutu-Cutu a fost deschis la ora 11 de presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. Cocotat pe masa si flancat de fostii parlamentari Marius Marinescu si Codrin Stefanescu, de actrita Monica Davidescu si de cantareata de opera Daniela Vladescu, europarlamentarul si-a spus la doua portavoce o data nemultumirile, mai mult de ordin organizatoric si politic. "Ne-au bagat in tarcuri, in adapost, in stabilimentul asta si bogatasii tarii sunt la manastiri, pe litoral sau la vilele lor din strainatate. Au impartit tara in doua. Dati-va la o parte. Are tara oameni. Ce-i asa greu sa conduci o tara si de administrat Capitala? Nu va permit sa atrageti mania lui Dumnezeu asupra poporului asta. Ati saracit tara".
Apoi, Vadim Tudor a reamintit audientei de pomenile pe care le-a facut cu "cina crestina", de donatiile la casele de batrani sau manastiri si s-a lansat in acuzatii la adresa prefectului, directorului Administratiei pentru Supravegherea Animalelor si a fostului primar general, Adriean Videanu.
Timp de o ora, portavocele s-au plimbat pe la Marius Marinescu, Codrin Stefanescu, Daniela Vladescu, Monica Davidescu, intarziata Oana Zavoranu si s-au reintors la Vadim. Toti au rostit discursuri patetice, au cerut drepturi pentru maidanezi si intoarcerea lor pe strazi dupa ce vor fi sterilizati.
Monica Davidescu: "Presa a instigat la violenta"
"M-am saturat sa ma culc plangand in fiecare seara gandindu-ma ce o sa se intample a doua zi cu animalele", "Daca nu le mai dam de mancare, cainii se vor aduna in haite si vor ataca", "Primii ucisi vor fi cainii, vor urma batranii si bolnavii din spitale" au fost doar cateva dintre frazele rostite de la tribuna.
Actrita Monica Davidescu a afirmat chiar ca "presa a instigat la violenta. Pe noi nu ne mediatizeaza, in timp ce ineptiile prefectului au aparut pe primele pagini ale ziarelor. Avem doi oameni in greva foamei si de ei nu vorbeste nimeni".
La ora 12, Corneliu Vadim Tudor si-a strans oamenii si a plecat spre sediul PRM pentru saptamanala conferinta de presa. Inainte sa se urce in jeepul Mercedes care-l astepta langa cladirea Prefecturii, Vadim a lansat ultimele amenintari: "Ne vom inmulti protestele. Ne vom muta in corturi in fata Prefecturii. Daca nu se potoleste acest Atanasoaie, va promit ca ma duc peste el si-l arunc pe fereastra".
La plecare, Vadim si-a luat cu el recuzita, portavocele si masa, motiv pentru care participantii au mai ramas pe trotuar inca o jumatate de ora ca sa vorbeasca intre ei.
Mitingul a fost autorizat sa se desfasoare intre orele 11 si 14, insa el s-a incheiat in jurul orei 12,30. Potrivit reprezentantilor Jandarmeriei, la miting au participat maximum 300 de persoane.