O furtuna puternica s-a abatut asupra orasului Perth, din vestul Australiei si a privat zeci de mii de locuinte de energie electrica. Costul total al pagubelor a fost estimat la peste 100 milioane de dolari, relateaza BBC News Online, citat de Mediafax.
Furtuna a fost insotita de ploi torentiale si grindina, provocand inundatii, alunecari de teren si rafale cu viteze de peste 120 de kilometri pe ora.
Zborurile de la aeroportul orasului Perth au fost perturbate din cauza prabusirii acoperisului unui terminal. Furtuna puternica a afectat luni Perth, unul din cele mai izolate orase din lume.
Liniile de alimentare cu energie electrica s-au prabusit, iar spitalele au fost inundate. Unele scoli au fost inchise inclusiv marti. "Din cate imi aduc aminte, acestea ar fi cele mai capricioase conditii meteorologice pe care le-am avut de la furtuna din mai 1994, cand am avut parte de rafale foarte puternice si de intreruperi masive ale alimentarii cu energie electrica", a declarat premierul Australiei de Vest, Colin Barnett, pentru postul public ABC.
"Din fericire, pagubele produse sistemului de alimentare cu energie electrica nu vor fi atat de grave, dar cred ca acum au fost afectate cladiri si locuinte", a precizat el.
Grindina de dimensiunea mingiilor de golf a spart parbrizele a numeroase masini. Conditiile de trafic au devenit periculoase din cauza intreruperii iluminatului de pe drumuri. Serviciile meteorologice antentioneaza ca se asteapta o perioada cu furturi, dupa una dintre cele mai secetoase veri.
Foto: iinet.net.au