Ford va folosi creditul BEI pentru masini mici ecologice

Grupul Ford intentioneaza sa utilizeze imprumutul contractat de la Banca Europeana de Investitii (BEI) cu garantia statului roman la dezvoltarea productiei de vehicule comerciale, dar si la fabricarea unei masini mici cu motor inovativ si ecologic, a afirmat vicepresedintele Ford, Wolfgang Schneider, citat de Mediafax.

"Deja am inceput productia de vehicule comerciale si vrem si realizam si o masina mica cu motor inovativ si ecologic", a spus Schneider, la ceremonia de semnare a documentelor aferente garantarii creditului. El a aratat ca garantia statului roman permite grupului Ford sa isi asigure lichiditate intr-o perioada de criza economica si a apreciat ca fara acest sprijin imprumutul nu putea fi contractat. "Ne asumam o provocare foarte mare, de a transforma uzina din Craiova intr-o companie importanta pentru grupul Ford", a adaugat Schneider.

Banca Europeana de Investitii va acorda companiei Ford Romania un imprumut in suma de 400 milioane de euro destinat confinantarii unui proiect de dezvoltare a unui motor cu emisii reduse de dioxid de carbon si productiei ulterioare la uzina din Craiova. Guvernul a decis sa acorde Ford garantii de 320 de milioane de euro, care acopera 80% din acest credit, iar garantia a fost autorizata, in luna noiembrie, de catre Comisia Europeana. Comisionul de risc stabilit este de 2% din suma pe an, pe intreaga perioada de acordare a garantiei.

250.000 unitati pe an

Acordul de garantie dintre Romania si banca finantatoare a fost semnat, joi, la sediul Guvernului, de ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, si vicepresedintele Bancii Europene de Investitii, Matthias Kollatz-Ahnen. Conventia de garantare a fost semnata de secretarul de stat in Ministerul Finantelor Bogdan Dragoi si vicepresedintele pentru relatii guvernamentale, juridice si de mediu al Ford, Wolfgang Schneider.

Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a afirmat ca spera ca imprumutul BEI sa permita Ford sa ajunga in maximum 18 luni la un nivel de productie de 250.000 unitati pe an la uzina din Craiova.

Presedintele Ford Europa, John Fleming, a anuntat atunci ca grupul american va produce in 2010, la Craiova, un numar de 20-30.000 de masini si ca uzina va fabrica vehicule Ford Transit Connect in intregime dupa primul trimestru. In prezent, masinile sunt aduse de la o fabrica din Turcia, Kocaeli, sub forma de colectii CKD (Complete Knock Down) si sunt asamblate in uzina de la Craiova.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri