A doua mare cladire a lumii se intretine zilnic ca o scara de bloc: spalata cu mopul, geamurile sterse cu ziarul, perdelele spalate in chiuvete. Doamna Nuti spala zilnic “in fata la Duca, la Mihai Vitezu si la domnu’ presedinte”. Cara dupa ea galeata din plastic in care inmoaie si stoarce mop-ul dupa nevoi. Marmura pe care strainii pasesc cu admiratie cand viziteaza Casa Poporului reprezinta doar un front de lucru prea mare pentru cat de putine si prost platite sunt “fetele”.
3.500 de mp de holuri imense pe capul a 15 femei de serviciu.
Asta e zona 0 a palatului. Noroc ca Mihai Viteazu nu prea aduce noroi in sala care-i poarta numele, iar “domnu’ presedinte” al Senatului circula cu masina de serviciu pana la scara.
Va asteptati ca, la cat de celebra e in lume, Casa Poporului sa aiba si ea facilitati de intretinere cel putin similare cu ale unui hypermarket de cartier. Dar nu e asa. Salile imense placate cu marmura sunt curatate cu mopul, geamurile de catedrala se spala, gospodareste, cu mainile si cu ziare, iar perdelele… e aici e o intreaga poveste.
“Mama” Casei Poporului, arhitecta Anca Petrescu, zice ca cladirea e prost administrata, si ca altfel ar fi stat lucrurile daca ar mai fi trait Ceausescu, iar “tatal” casei, seful Directiei Tehnice Alex Tanase, da vina pe lipsa de bani, dar si pe defectele lasate din constructie. Intre un tata liberal si o mama conservatoare, casa se deterioreaza, inainte sa apuce cineva sa-i taie panglica oficial.
Deputatii fac coada la lifturi si la WC
Administrarea unei cladiri de rangul si dimensiunile Palatului Parlamentului e o provocare. Publicul isi imagineaza ca dincolo de coloanele inalte si zidurile groase lucrurile se petrec ca intr-o uzina nemteasca. In realitate ele nu sunt cu mult diferite fata de o scara de bloc romaneasca, iar imaginatul confort oferit parlamentarilor nu e nici pe departe asa cum si l-ar dori ei. Cel putin asa zice deputatul Silviu Prigoana, care vrea sa mute Parlamentul din Casa Poporului si-n loc sa puna “orice care sa aduca bani la buget”.
“Nu se poate ca deputatii sa stea cate 20 de minute sa astepte liftul dupa ce ies de la lucrari, iar pe etaj sa fie numai patru closete. Casa aia nu e facuta pentru un Parlament intreg, ci pentru doi oameni. De ce sa stam sa ne chinuim acolo? Eu de exemplu nu am un birou personal, ci impart unul cu opt deputati. Vi se pare normal sa nu se gaseasca in toata cladirea aia cate un birou pentru fiecare deputat? In schimb are 4.000 de femei de serviciu…”, se revolta Prigoana de mai bine de un an de cand a fost ales in Parlament.
Cifrele sunt un pic diferite, asa cum le prezinta Alex Tanase, seful Directiei Tehnice a Camerei Deputatilor, omul care raspunde de buna functionare a cladirii si de coorodonarea celor aproape 400 de oameni pe care-i are la dispozitie pentru intretinere.
Omul spune ca are de administrat zilnic “o piramida” cu 800 de WC-uri pentru care fondurile de intretinere vin doar “la minima rezistenta”. Nu trebuie sa ne miram, deci, ca desi se afla de 20 de ani inca in executie, Casa Poporului a inceput sa se deterioreze si sumele alocate reparatiilor concureaza serios sumele anuale cheltuite pe finisari.
Banc: Cum schimbi un bec in Casa Poporului?
Intretinerea Casei Poporului oscileaza intre bancuri si o trista realitate.
“Ca sa schimbi becurile la un candelabru e ca in bancul cu politistii – iti trebuie sase oameni si se face numai noaptea, ca sa nu ne vada presa si sa ne ia la misto”, explica Tanase amuzat. Asta e cea mai mica dintre problemele casei, iar omul lasa sa se inteleaga ca nu e vreo fericire sa fii “tatucul” cladirii asteia, facuta candva pentru cultul unui tatuc cu puteri mult superioare.
Zecile de mii de metri patrati de podele sunt spalate manual de 200 de “hocheiste”. De la mopuri li se trage porecla femeilor de serviciu, din vremurile cand alergau pe holuri ca sa aprinda luminile in cladire, cand se anuntau vizite. Acum luminile se aprind computerizat, dar femeile tot cu mopurile au ramas. Covoarele uriase, comandate si asamblate pe bucati direct pe podelele casei, se aspira si, din cand in cand, se spala.
“Odata am cumparat un detergent care in contact cu lana din covoare degaja un miros infernal. Cateva zile ne-am tot intrebat de unde naiba vine duhoarea aia, pana cand ne-am lamurit si am schimbat detergentul”, povesteste Tanase.
De ce nu s-au cumparat masini speciale de spalat marmura, asa cum exista in orice hypermarket? “Pai de ce, ca doar au avut bani destui!?” se intreaba retoric si arhitecta Anca Petrescu. Alex Tanase, o contrazice si spune ca fiecare cheltuiala facuta in casa trebuie fundamentata birocratic si chiar si asa, de multe ori achizitiile publice din PalatulParlamentului ajung in presa tabloida titrate cu “Iar si-au mai cumparat parlamentarii ceva pentru confortul lor!”.
In plus, casa nu a fost, pana in 2008, receptionata, pentru ca nu era gata, iar orice cheltuiala facuta inainte de receptia finala era cumva ilegala. In 2008 Parlamentul a emis o lege privind receptia in faza unica, iar acest demers a permis cheltuieli legale de reparatii, in ciuda faptului ca nici pana in ziua de azi casa nu e finalizata sta la suta.
Tanase spune ca exista o singura masina in casa, pentru “decapat” marmura. Aceasta se foloseste o singura data pe an pentru ca procedura e foarte scumpa.
“Sasa cai” si cateva clante
Daca arhitecta Anca Petrescu spunea ca in vremurile de haiducie, imediat dupa 1989, casa n-a fost prea tare pradata de valorile din ea, Alex Tanase vine cu o versiune actualizata a furturilor marunte din casa: “Cand am fost la Poiana Brasov la un hotel, am recunoscut o clanta din Palatul Parlamentului. Am intrebat un chelner ce e cu patronul si mi-a zis ca a lucrat la Casa Poporului”.
Micile amintiri prin care fostii lucratori sau vizitatorii se simt mai aproape de ctitoria comunista nu se limiteaza la clantele special facute pentru usile imense ale cladirii. Se mai fura inca mici cristale sau turturi din aplicele care lumineaza discret peretii – candelabrele sunt prea sus si nu se ajunge la ele – dupa ce intr-o vreme se furau chiar becurile. “La un moment dat un electrician a venit si mi-a zis ca a inventat o metoda ca sa nu se mai fure becurile. Le-a lipit cu ceva de duliile de la aplice. Dupa aia s-au furat cu tot cu dulii si paguba era mai mare”, conchide Tanase.
“Eu stiu ca se furau cand era casa vraiste, se pleca cu coronita de cristale in spate, dar sa te mai plangi acum ca dispar clante si cristale, mi se pare aberant. E clar o dovada de proasta administrare”, e de parere arhitecta Petrescu.
Povestea clantelor este elocventa pentru modul in care se deruleaza lucrurile in emblematica cladire a tarii. “Clantele erau facute la Urbis. Cand s-a privatizat Urbis, presa de clante de la Casa Poporului s-a dezafectat. Cand ne-am trezit noi ca se fura, nu mai aveam de unde sa le inlocuim. Ca sa le comandam tot la Urbis ne cereau o suma imensa, ca sa reporneasca presa, plus ca noi aveam nevoie de maxim 30-50 de bucati, nu cu miile. Asa ca am dat anunt pe internet. Au venit niste tigani (care aveau firma si cont pe elicitatii.ro). Erau genul “sasa cai” stiti, cu mustati, cu palarii… si au zis ca ne fac ei clantele. Au facut cateva, dar s-au rupt repede”, povesteste Tanase.
Cand se sparge teava la palat
Ce nu stie Silviu Prigoana, cand sta la coada la unul din WC-urile de pe palierul deputatilor, e ca in acele momente e foarte posibil ca un instalator sa fie acolo si sa schimbe un robinet. “La 800 de grupuri sanitare cate avem in toata casa, zilnic ajungem sa schimbam macar patru robineti. Se mai sparg tevi, care sunt vechi de 20 de ani ca si casa…”, descrie Tanase fisa postului unui instalator.
Si daca nu va imaginati cum e sa se sparga o teava in Casa Poporului, inmultiti de citeva mii de ori ce vi se intampla cand il inundati pe vecinul de jos, la bloc.
“La cata imensitate de spatii e aici, nu ne dam seama imediat cand se sparge o teava. Pana nu ajunge apa pe palier si o descopera cineva. Atunci poate fi prea tarziu, mai ales daca dedesubt e vreo sala cu decoratiuni din aur sau lemn de esenta pretioasa. Reparatiile costa cat nu face teava aia”, admite Tanase.
Perdele de catifea intrate la apa
Anca Petrescu zice ca lucrurile stau acum in casa intocmai ca intr-o gospodarie prost administrata, si cel mai elocvent exemplu care-i vine in minte e modul in care se spalau pana nu demult perdelele: “Pai cum e posibil sa iti bati joc de niste valori in halul asta, domnule? Sa puna femeile de serviciu sa spele perdelele in chiuvete?”.
Tanase spune ca au depasit faza pe chiuveta si au ajuns cu perdelele la Nufarul, dar nici asta n-a iesit bine: “Le-a dat la curatat si cand s-au intors intrasera la apa cu vreo 20 de cm. Erau mai scurte. A fost un scandal monstru, a venit Curtea de Conturi sa ii impute omului care le-a dat la curatat nu stiu cati metri de perdele, ca disparusera din inventar. Va dati seama, 20 de cm la atata cantitate de perdele…!” .
“Pai normal, cum sa dai la Nufarul asemenea valori, cand ai perdele din catifea, brodate manual, nu se poate sa nu ai si o unitate de gospodarire”, contraataca Anca Petrescu.
“Cand a fost facuta Casa Poporului era prevazuta cu o anexa speciala pentru gspodarire, in cladirea unde e acum Facultatea de Medicina Veterinara de aici de langa Mariott. Eu i-am intrebat acum zece ani daca nu vor sa le amenajam niste spatii de servicii speciale, in casa, daca tot acel grup gospodaresc a fost ocupat de facultate. Exista atatea spatii in subsol. Puneam niste utilaje care sa spele sa calce, sa fie pentru intretinerea casei. Cum e posibil pana acum doi ani sa speli perdelele in chiuveta?”, acuza arhitecta.
Cand ramane un ales blocat in lift
Dar, asa cum a spus si deputatul Silviu Prigoana, nimic nu se pune mai tare pe sufletul unui ales ca statul in asteptarea liftului sau, si mai rau, ramanerea intr-un lift blocat. Lucru care nu se intampla deloc rar in “piramida” cu 800 de WC-uri si 31 de lifturi. Pentru ca, dupa cum se plange Tanase, lifturile or fi ele frumoase de-ti iau ochii in cabine, dar te fura la buzunar cu motoarele lor care consuma fiecare cat un tramvai.
Candva a ramas blocat intr-unul din asta insusi Ceausescu, intr-o vizita de lucru. Domnul Marian, mecanic de “tramvaie pe verticala” din 1986, s-a ales atunci cu dosar penal, anchetat de securitate, si zice ca nici azi atitudinea trepadusilor din jurul alesilor nu s-a schimbat, cand ramane vreunul in lift.
“Daca ramane vreun ales in lift e tragedia mai mare decat daca se inunda vreo sala cu lemn pretios!”, zice domnul Marian care-si aminteste ca cel mai normal – adica fara fite – ar fi reactionat blocatii in lift Nicolae Ceausescu si Ion Diaconescu.
Daca Ceausescu ar mai fi trait…
Greu de spus ce ar fi fost acum in cladire daca Ceausescu ar mai fi trait, dar pentru mama Casei Poporului un lucru e cert: cladirea ar fi aratat ca o casa bine intretinuta: “Bucurestiul arata cum arata nu din cauza caselor, care sunt superbe, dar suntem ingalati, murdari, umblam cu haine murdare. Curatenia era obsesia comunistilor. Ceausescu, de exemplu, cand venea in vizita pe santier isi scotea pieptanul din buzunar, isi aranja parul, isi inchidea nasturele de la sacou si cand termina isi stergea pantofii inainte sa se urce in masina”.
Anca Petrescu admite, totusi, ca pe vremea comunistilor arhitectii nu erau apreciati, dar spune ca si acum e la fel. Ea acuza ca multe din disfunctionalitatile cladirii se datoreaza si eludarii proiectantului de catre administratori. Ea crede ca daca n-ar fi tinut aproape de Casa Poporului, in calitate de proiectant, „s-ar fi ales praful de ea, cum s-a intamplat cu alte cladiri lasate din mana de arhitecti”.
Arhitecta nu doreste sa recunoasca public relatiile conflictuale pe care le are cu administratorul cladirii, iar acesta adopta fata de ea o atitudine similara. Cei doi se ignora reciproc, stand fiecare intr-un birou inghetat – ea la parter, el la ultimul etaj – unde termoficarea nu face fata, iar zapada patrunde prin tamplaria neetansa a geamurilor.
„Nu e vorba de bani, ci de proasta gospodarire. Ce bani iti trebuie ca sa decolmatezi un sifon ca sa nu se produca indunatii? Mai bine sa cheltuim bani pe zugraveli? Uitati-va la terasa asta din fata Camerei Deputatilor. Nu schimba nici nisipul de dedesubt, creste iarba printre dale. O casa se mai si matura. E inadmisibil sa se dea cu mopul”, zice Petrescu. Apoi continua: „Se fac lucrari fara proiectare. Zugravesc, pun faianta dupa gustul lor, care de multe ori e indoielnic, desi legislatia spune clar: te adresezi proiectantului cladirii. De exemplu: pentru un grup sanitar faci un proiect, culoare, proportie, e totusi o creatie de arhitecutra. Nu dai drumul asa dupa cum are un inginer impresia ca e bine. Totusi aceasta casa a fost studiata, are un aspect unitar. Timp de 20 de ani nu a avut burlane. Abia acum s-au facut. Nu s-a gandit nimeni, a trebuit sa vina Nastase, cand era presedintele Camerei, sa zica: mai, dar puneti si voi o tabla ca se scurge apa pe ziduri…”.
