O parte din pomii care fac parte din ansamblul „Plopii fara sot”, de pe soseaua Bucium din Iasi, vor fi astazi taiati partial, dupa ce filiala Academiei Romaniei a avizat taierea arborilor in pericol de prabusire. Decizia a fost luata dupa ce, la sfarsitul lunii trecute, unul dintre cei 19 plopi s-a prabusit in urma unei furtuni.
„In urma inspectiei, s-a propus retezarea partiala a tulpinilor a 4 exemplare care sunt in pericol de prabusire si aplicarea pe acestea a unei vopsele vegetative care impiedica locul taiat sa putrezeasca, si taierea tuturor ramurilor uscate ale arborilor din intreg ansamblul. Astazi, vom trimite o echipa in teren pentru executarea comenzii”, spune Eduard Bulgaru, seful Biroului de Administrare Mediu Urban din cadrul Primariei Iasi.
In schimb, reprezentantii filialei Iasi a Academiei Romane nu au oferit si o solutie pentru conservarea celorlalti arbori. „I-am lasat pe cei din comisie sa vina cu solutii pentru consolidarea si restaurarea acestor copaci. Bucatile din tulpinile care vor fi taiate vor fi duse la sere pentru conservare, iar crengile care nu se pot folosi probabil ca vor ajunge la groapa de gunoi”, a adaugat Eduard Bulgaru.
„Plopii fara sot” ai poetului Mihai Eminescu au fost declarati monument al naturii in 1973. De-a lungul anilor, au fost insa decimati de furtunile care s-au abatut asupra Iasiului.