Masurile globale pentru stoparea pescuitului ilegal nu sunt suficiente in conditiile in care 26 de milioane de tone de peste, in valoare de aproximativ 23 de miliarde de dolari, sunt capturate in afara legii, scrie BBC, care citeaza un studiu publicat in revista Science.
„Pescuitul ilegal, neraportat si nereglementat este o problema globala si necesita un raspuns global”, explica Kristin von Kistowski, consilier pentru Pew Environment Group si coautor al studiului. Ea sustine ca este necesara o retea globala de monitorizare a pescuitului ilegal pentru a controla fenomenul.
Potrivit conventiei ONU care reglementeaza activitatile din larg, actiunile intreprinse de un vas sunt controlate de tara in care acesta este inregistrat.
Masurile suplimentare aprobate de catre ONU in noiembrie 2009 – Port State Measures Agreement (PSMA) – dau posibilitatea inchiderii porturilor pentru vasele care desfasoara activitati nereglementate, sau care se afla pe lista navelor surprinse pescuind ilegal.
Pana in prezent, 15 state si UE au adoptat tratatul PSMA, dar este nevoie de acordul altor 25 de state pentru ca documentul sa devina operational.
Principalele probleme identificate in studiu sunt informatiile insuficiente legate de vase si lipsa de cooperare din partea statelor sarace.
80% din depozitele de peste ale planetei sunt supra-exploatate, se arata in raport.