Danezii vor propune un acord climatic in weekend

La o zi de la blocajul cauzat de o scurgere de informatii, discutiile par sa se fi reluat la Copenhaga, iar gazda daneza a anuntat ca se pregateste o propunere de acord pentru acest weekend.

Premierul Lokke Rasmussen a facut anuntul la televiziunea daneza joi dimineata, dupa ce miercuri a efectuat o vizita neanuntata la conferinta.

Negocierile de miercuri au fost intarziate si de reprezentantii statului polinezian Tuvalu, ce au insistat pentru semnarea unui acord care sa oblige tarile lumii sa isi reduca emisiile. In plus, oficialii Uniunii Europene au acuzat China si alte natiuni in curs de dezvoltare ca blocheaza discutiile. Reprosurile au aparut in contextul in care chinezii au afirmat ca statele dezvoltate nu fac destul pentru a-si reduce emisiile poluante.

Cu toate acestea, Rasmussen a denumit aceste practici drept etape normale ale oricarei conferinte de acest gen.

Natiunile UE lucreaza impreuna la un acord de principiu inainte de negocierile finale de pe 17 si 18 decembrie. Atunci, peste 110 de lideri mondiali, printre care si presedintele american Barack Obama, vor ajunge in capitala Danemarcei.

Foto: The Guardian

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri