Daimler vrea sa lanseze un autovehicul pe hidrogen, pana in 2015

Constructorul auto german Daimler intentioneaza sa inceapa pana in 2015 comercializarea unui autovehicul care foloseste drept combustibil hidrogenul, tehnologie cu impact redus asupra mediului, a declarat directorul de cercetare al grupului german, Herbert Kohler, potrivit AFP, citata de Mediafax.

"Pretul unui astfel de vehicul ar fi apropiat de cel al unui model diesel hibrid", a spus Kohler, intr-un interviu acordat revistei germane Wirtschaftswoche. Lansarea unui astfel de vehicul este planificata pentru 2015, a precizat, pentru AFP, un purtator de cuvant al Daimler.

Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, trebuie sa depaseasca un obstacol major pentru a trece la productia in masa a acestor vehicule, respectiv utilizarea a aproximativ 60 de grame de platina, un metal foarte scump, la constructia fiecarui motor.

Grupul a reusit sa obtina progrese si intentioneaza sa ajunga la utilizarea a aproximativ 10 grame de platina la fircare motor, pentru a reduce costurile. Autovehiculele care folosesc celule de combustie, o tehnologie concurenta cu cea a masinilor hibride, emit doar apa si caldura.

In septembrie, producatorii auto Daimler, Toyota, Renault/Nissan, Ford, General Motors, Honda, Hyundai si Kia au semnat un acord pentru a incuraja introducerea de vehicule bazate pe celule de combustie, precum si dezvoltarea infrastructurii pentru distributia hidrogenului pe post de carburant, mai intai in Germania, Statele Unite, Japonia si Coreea de Sud.

Toyota este primul constructor care a auntat ca va lansa in 2015 un model comercial de autovehicul pe baza de hidrogen.

Foto: autoclerks.com

spot_img

Ultimele știri