ONG-urile sustin ca Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Sibiu a eliberat avizul pentru o constructie deja ridicata.
Autoritatile din Ardeal par sa scoata avize de mediu pe banda rulanta. Dupa celebrul caz Rosia Montana Gold Corporation, careia i s-au suspendat si anulat avizele de mediu in nenumarate randuri, in urma unor actiuni in instanta inaintate de organizatii neguvernamentale, a venit si randul Kronospan sa treaca prin aceleasi probleme.
Potrivit unui comunicat al Centrului Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu si al Centrului Independent pentru Protectia Mediului Sebes, "Tribunalul Cluj a pronuntat o sentinta prin care suspenda valabilitatea avizului mediului pentru planul urbanistic de detaliu al instalatiei de producere a formaldehidei construite deja ilegal de catre Kronospan (prin sectia sa Kronochem SRL) pe platforma sa industriala din orasul Sebes".
Actiunea in instanta a fost promovata de catre institutiile amintite in contradictoriu cu autoritatea care a emis acest act, Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Sibiu (ARPM Sibiu). "Suspendarea are efecte imediate si este valabila pana la solutionarea irevocabila a cauzei ONG-urilor versus ARPM Sibiu pentru anularea actului. Kronochem a fost intervenient in nume propriu", se arata in document.
Kronospan Romania este cel mai mare producator de placi PAL din Sud-Estul Europei si o filiala a multinationalei Kronospan. Aceasta companie opereaza in Romania in orasele Sebes, Brasov si Constanta. "De-a lungul timpului, activitatea Kronospan s-a remarcat prin incalcarea grava a legislatiei privind autorizarea de mediu si a lucrarilor de constructii, generand deja un impact semnificativ asupra sanatatii populatiei si asupra mediului, datorita emisiilor de substante periculoase care se folosesc in procesul de productie (ex. formaldehida, praful de lemn fin PM10)", noteaza asociatiile.
In cursul anului 2007, Kronospan a ridicat pe platforma industriala de la Sebes o instalatie de producere a formaldehidelor cu o capacitate dubla decat cea actuala (60.000 tone/an), fara acord de mediu si fara autorizatie de construire, asadar cu incalcarea grava a OUG 195/2005 privind protectia mediului, a HG 1213/2006 privind evaluarea de mediu pentru proiecte publice si private si a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de constructii.
Kronospan nu a procedat, insa, la demolarea instalatiei, ci a solicitat si obtinut din partea ARPM Sibiu avizul de mediu pentru constructia deja ridicata. Cele doua asociatii au formulat numeroase contestatii si petitii pe langa autoritatea competenta pentru ca aceasta sa nu emita avizul solicitat de Kronospan.
Argumentele invocate de ONG-uri au vizat faptul ca singura solutie legala care se impunea ar fi fost demolarea instalatiei cu readucerea terenului la starea initiala; aceea ca prin emiterea unui aviz de mediu pentru o constructie deja existenta se infrange orice fel de scop si utilitate a evaluarii de mediu, precum si aceea ca instalatia in sine ar fi o sursa constanta de poluare si risc pentru sanatatea populatiei, avand in vedere ca este amplasata in chiar zona rezidentiala a orasului Sebes.