Cronica Romana: Desertul Sahara este cea mai importanta sursa de energie solara

Fundatia europeana Desertec, aflata sub auspiciile Clubului de la Roma, a conceput cel mai ambitios proiect mondial de exploatare a energiei solare, cu centrul in Africa de nord si desertul Sahara, relateaza postul de televiziune al-Arabiya din emiratul arab Abu Dhabi.

In valoare de 564 milioane de dolari, proiectul vizeaza crearea de campuri de oglinzi pentru captarea energiei solare si producerea de aburi necesari functionarii turbinelor termocentralelor. Obiectivul final al fundatiei Desertec este producerea unei retele de electricitate ecologica care va lega Europa,  Orientul Mijlociu si Africa de nord. Reteaua de electricitate ecologica va contribui de asemenea la lupta impotriva schimbarilor climaterice,la cresterea economica din Europa si Africa de nord si la limitarea efectelor emisiunilor de CO2.

“In cursul a 6 ore, desertul primeste de la soare o cantitate de energie mai mare decat consumul intregii lumi in decurs de un an. Alte avantaje ale Saharei sunt apropierea de Europa, lipsa populatiei si intensitatea luminii solare”, a declarat Gerhard Knies, un fondator al Desertec.

Pe langa investitia initiala anuntata, Desertec va trebui sa investeasca inca 1 miliard de dolari pentru construirea a cel putin 20 de cabluri in vederea transmiterii electricitatii in Europa sub apele Mediteranei. Un sprijinitor entuziast al proiectului conceput de Desertec este Marocul, care este nevoit sa importe 96 la suta din necesarul sau de energie.

Amplasarea proiectului in Sahara marocana ar putea solutiona in intregime problemele energetice marocane si produce un excedent de electricitate in vederea transportarii sale in Europa.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri