Cotidianul: Basescu vrea ca Romania sa coopereze cu Monaco pentru conservarea ecosistemului din Delta Dunarii

Presedintele Traian Basescu, care l-a primit marti pe noul ambasador al principatului de Monaco la Bucuresti, Philippe Blanchi, i-a transmis acestuia ca Romania este interesata de expertiza privind protejarea biodiversitatii si de cooperarea pentru protejarea ecosistemelor din Delta Dunarii.

Philippe Blanchi i-a prezentat presedintelui Traian Basescu marti, in cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, scrisorile prin care printul Albert al II-lea al Principatului Monaco il acrediteaza in Romania in calitate de ambasador. Blanchi este primul ambasador acreditat de Monaco in Romania, dar acesta va avea resedinta la Roma.

Traian Basescu a subliniat in cadrul convorbirilor, potrivit unui comunicat al Presedintiei, "aprecierea fata de expertiza recunoscuta a Principatului in domenii precum protejarea biodiversitatii si cercetarea stiintifica a mediului marin, relevand ca pentru Romania ar fi importanta dezvoltarea cooperarii bilaterale in sensul conservarii ecosistemului rezervatiei naturale din Delta Dunarii".

Ambasadorul Philippe Blanchi i-a transmis lui Basescu faptul ca Printului Albert al II-lea a apreciat dialogul politic desfasurat cu prilejul vizitei sale in Romania, pe care l-a considerat o deschidere importanta in valorificarea dorintei Principatului de intensificare a raporturilor bilaterale pe dimensiunile evocate de presedintele roman.

Basescu l-a asigurat pe noul ambasador ca va avea tot sprijinul din partea autoritatilor romane in ceea ce priveste desfasurarea mandatului sau, Principatul Monaco "fiind un partener si un prieten in Europa".

Presedintia mai accentueaza faptul ca discutiile dintre Basescu si Blanchi au pus in evidenta vointa comuna a celor doua state de dezvoltare a raporturilor bilaterale si, in particular, de punere in aplicare a intelegerilor stabilite cu prilejul vizitei oficiale pe care Printul Albert II a efectuat-o in Romania in aprilie 2009.

Romania a atras atentia in repetate randuri asupra faptului ca proiectul Ucrainei de dragare a unui canal de mare adancime Dunare-Marea Neagra – denumit Canalul Bistroe – poate avea efecte devastatoare asupra ecosistemelor din Delta Dunarii si asupra biodiversitatii, existand multe specii de flora si fauna care sunt protejate.

Preocuparile Romaniei au fost sustinute de organizatiile internationale de mediu si de ONG-uri, Ucraina fiind avertizata inclusiv de Conventia de la Espoo.

Statele-parti ale Conventiei Espoo, care s-au reunit anul trecut la Bucuresti, au cerut Ucrainei sa opreasca lucrarile la canal, sa reia dialogul cu autoritatile romane si sa parcurga etapele procedurale necesare prevazute de Conventia de la Espoo.

Pe de alta parte, Ucraina pare sa continue lucrarile la canal. Guvernatorul regiunii Odesa, Nikolai Serdiuk, a declarat in mai ca, in ciuda piedicilor puse de Romania, constructia canalului Dunare-Marea Neagra a fost finalizata, canalul functioneaza si chiar aduce venituri Ucrainei si in special regiunii Odesa. NewsIn

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri