Comisariatul Judetean Braila al Garzii de Mediu intentioneaza sa infiinteze un Corp al Voluntarilor de Mediu, care va avea drept scop urmarirea modului de gospodarire a spatiilor verzi, precum si a activitatii principalilor agenti economici care polueaza mediul, informeaza Agerpres.
Directorul coordonator al Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu, Marian Dragomir, a invitat la discutii, in acest scop, mai multe organizatii nonguvernamentale, insa deocamdata doar una singura s-a aratat interesata de proiect, respectiv G.R.E.E.N. Braila.
"Consider ca infiintarea unui corp al voluntarilor de mediu va avea un aport benefic activitatii Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu, ca urmare a faptului ca vom avea informatii din cat mai multe zone ale municipiului Braila, in timp util, privind anumite incalcari ale legislatiei de mediu sau poluari accidentale", a declarat Marian Dragomir. Principalele activitati ale voluntarilor vor consta in urmarirea modului de gospodarire a spatiilor verzi, modul de depozitare a deseurilor menajere si industriale, activitatea agentilor economici care polueaza mediul si folosesc nerational resursele naturale ori creeaza disconfort, constientizarea si promovarea unei atitudini corespunzatoare a cetatenilor in ceea ce priveste importanta protectiei mediului.