Centrul de inchiriat biciclete Cicloteque isi inchide portile pe durata iernii, dupa un an in care a avut peste 8.000 de clienti.
Bilantul Cicloteque este completat de rastelurile pentru biciclete amplasate in 20 locatii din Bucuresti si evenimentele cicliste organizate oentru a incuraja mersul pe bicicleta. Centrul isi va redeschide portile in primavara 2010 cu noi biciclete si oferte.
In 2009, Cicloteque a reusit sa atraga 1.200 abonati si 6.800 utilizatori „de agrement", cei care inchiriaza biciclete pentru cateva ore. Bicicletele au fost inchiriate pentru un numar total de aproape 30.000 ore, ceea ce la o medie de 10 km parcursi pe ora inseamna o economie de 45 tone de CO2. Comparativ cu 2008, anul deschiderii, numarul utilizatorilor si a orelor de inchiriere a crescut de trei ori.
Deschis in august 2008 ca o solutie la problema transportului in Bucuresti, Cicloteque a pus la dispozitia doritorilor in 2009 un parc velo de 150 de biciclete si accesoriile necesare utilizarii acestora: antifurt, casca de protectie, manusi, genunchiere, dar si rasteluri pentru parcare. Numarul de biciclete este cu 50 mai multe decat in 2008.
Cicloteque a organizat si sustinut in 2009 mai multe evenimente (Ciclopromenada nocturna 3, Bike Walk #4, Ziua fara masini in orasul meu, Ciclotura de toamna, Concursul foto Cicloteque) si a pus la dispozitia doritorilor biciclete gratis pentru Noaptea Muzeelor si Noaptea Institutelor Culturale.
Pentru 2010, MaiMultVerde si UniCredit Tiriac Bank, prin proiectul Cicloteque, isi propun sa deschida al doilea centru in Bucuresti si sa amplaseze rasteluri pentru biciclete si in alte puncte importante din oras. In plus, cele doua parti intententioneaza sa continue colaborarea cu primaria Bucuresti pentru imbunatatirea infrastructurii pentru biciclisti si reglementarea dotarii obligatorii a cladirilor publice cu rasteluri.