Bill Gates: Avem nevoie de un miracol energetic VEZI VIDEO

Bill Gates, fondatorul Microsoft, a anuntat ca investeste in dezvoltarea unor reactoare nucleare avansate si a lansat un apel pentru ca cercetarea in domeniul tehnologiei curate sa devina o prioritate, transmite BusinessGreen.

„Ceea ce va trebui sa facem la scara globala este sa cream un nou sistem. Avem nevoie de miracole energetice”, a aratat Gates, prezent saptamana trecuta la conferinta anuala TED din California. „Ati fi uimiti sa aflati nivelul ridicol al investitiilor in inovatie”, a adaugat Gates.

Din acest motiv, fondatorul Microsoft afirma ca discutiile la nivel international pe tema schimbarilor climatice trebuie sa porneasca de la investitiile in dezvoltarea tehnologiei. El a afirmat ca economiile tarilor dezvoltate trebuie sa elimine complet carbonul pana in 2050, pentru ca efectele catastrofale ale schimbarilor climatice sa fie evitate.

Gates a amintit si asa-numita ecuatie COPSEC, ce arata ca emisiile de carbon sunt un factor care depinde de populatie, servicii, energie si carbonul generat pe unitatea de energie. Fondatorul Microsoft a explicat ca, in conditiile in care populatia si cererea de servicii vor creste, iar inovatiile in eficientizarea energetica sunt limitate, singura metoda de a reduce semnificativ emisiile este scaderea cantitatii de CO2 pe unitatea energetica la zero.

Capturarea si depozitarea carbonului, energia nucleara, eoliana, solara, fotovoltaica si termala sunt cele mai promitatoare tehnologii cu zero emisii, dar Gates a recunoscut ca fiecare dintre ele se confrunta cu provocari majore. El s-a referit si la proiectul sau in domeniul energiei nucleare. Reactorul gandit de oamenii de stiinta ce lucreaza la acest proiect ar putea genera energie din deseurile radioactive produse de centralele nucleare traditionale. Deseurile nucleare existente ar putea genera energie pentru cateva decenii.

"O molecula de uraniu poate produce de un milion de ori mai multa energie decat o molecula de carbune asa ca, daca putem rezolva partile negative, adica radiatiile, amprenta si costurile, atunci potentialul energetic este deja din alta clasa”, a explicat Gates.

Foto: thequoteblog.com

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri