Parteneriat Siemens – Varian, in radioterapie si radiochirurgie

Varian Medical Systems si Siemens Healthcare au anuntat semnarea unui parteneriat strategic global care va genera solutii avansate de diagnostic si terapie pentru cancer prin radioterapie si radiochirurgie asistate de imagine, se arata intr-un comunicat Siemens.

Colaborarea se extinde asupra marketingului comun si reprezentarii reciproce a produselor de imagistica si tratament in domeniul radiatiilor in oncologie la nivel global.

Parteneriatul cuprinde dezvoltarea de interfete software intre sistemele de tratament Siemens si Varian. Cele doua companii se vor orienta catre oportunitatile comune de a dezvolta produse pentru radioterapie si radiochirurgie asistate de imagine.

„Prin dezvoltarea conectivitatii software puternice si a unei arhitecturi noi care leaga sistemele Siemens si Varian, vom oferi impreuna noi optiuni importante pentru imagistica si tratamentul pacientilor. Un alt obiectiv cheie al parteneriatul este de a accelera inovatia si de a furniza solutii de eficienta si eficacitate crescute, in special in pietele emergente”, a spus Tim Guertin, Presedinte si CEO al Varian Medical Systems.

In urma semnarii parteneriatului, Varian va proceda la promovarea imediata a produselor precum CT, PET/CT sau MRI catre clinici de radiatie oncologica din toata lumea, incepand cu cele mai importante piete internationale, pentru a se extinde in America de Nord mai tarziu in acest an.

Siemens Healthcare va promova echipamente si software Varian pentru radioterapie si radiochirurgie in ofertele sale catre clientii Diviziei. Acest lucru va favoriza ambele companii in a oferi solutii complexe care sa acopere intregul flux clinic, de la imagistica la tratament.

“Cu acest pas in agenda Siemens Healthcare 2013, dorim sa ne intarim pozitia de Imaging Partner of Choice in Radiation Oncology. Prin aceasta colaborare, Siemens va continua sa furnizeze servicii in domeniul radiatiilor oncologice la nivel global si va contribui la imbunatatirea tratamentului pentru pacientii cu cancer din lume prin solutii de imagistica si tratament de inalta calitate, care vor utiliza competentele Siemens si excelenta in inginerie imagistica”, a declarat Walter Märzendorfer, CEO al Siemens Radiation Oncology and Computed Tomography.

Siemens va continua sa furnizeze service si suport pentru baza de aproximativ 2.000 de accelatoare medicale lineare, instalata la nivel global.

Avand in vedere ca echipamentele mai vechi urmeaza a fi inlocuite, parteneriatul va oferi clientilor Siemens optiuni multiple pentru echipamentul de terapie, care vor include o tranzitie facila si o interfata pentru echipamentele Varian.

Mihaela Pavnutescu

Citeste si: 10 bloggeri, la Siemens Race 2012
Orașul 20.20, proiect initiat de Siemens
 

spot_img

Ultimele știri