Parlamentul European se implica in protejarea Deltei Dunarii

Parlamentul European se implica in protejarea si promovarea Deltei Dunarii. Initiativa a fost marcata la sfarsitul expozitiei de fotografii dedicata Deltei Dunarii cu titlul „Delta Dunarii: Patrimoniu European”, care a avut loc in perioada 2-4 decembrie la initiativa eurodeputatului Victor Bostinaru, impreuna cu eurodeputata Ramona Nicole Manescu.

Astfel, Comisiile pentru Mediu si pentru Dezvoltare Regionala din Parlamentul European sunt invitate sa desfasoare o vizita de constatare in Delta Dunarii, in cel mai scurt timp posibil.

In acelasi timp i-a fost inaintata lui Stavros Dimas, Comisar pentru Mediu, propunerea crearii unui grup de lucru dedicat bazinului hidrologic al Dunarii. Acest grup de lucru va trebui sa elaboreze si sa implementeze un set de masuri sub autoritatea Comisiei Europene pentru a stopa poluarea si pentru a proteja flora si fauna Deltei Dunarii.

In aceeasi idee, toate statele membre Uniunii Europene, precum si statele riverane Dunarii, partenere Uniunii Europene sunt invitate sa implementeze toate masurile necesare conservarii acestui patrimoniu european.

De asemenea, ca urmare a demersurilor europarlamentarului Victor Bostinaru s-a obtinut implicarea personala a lui Francine Cousteau in proiectele viitoare privind protejarea si promovarea Deltei Dunarii, inclusiv prin dreptul de utilizare a numelui marelui oceanograf Jacques-Yves Cousteau in actiunile convenite.

Atat expozitia „Delta Dunarii: Patrimoniu European” cat si conferinta „Delta Dunarii: natura si dezvoltare durabila in Europa” au adus impreuna membrii si lideri ai Parlamentului European, reprezentanti ai Presedintiei Franceze, Comisiei Europene, ai Societatii Cousteau, Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Institutelor de cercetare din Tulcea, profesori universitari, ONG-uri si reprezentanti ai sectorului privat.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri