Albinele se anunta una pe alta atunci cand dau peste o floare periculoasa, se arata intr-un studiu publicat in revista Animal Behaviour, citat de BBC.
Cercetatorii au facut descoperirea dupa ce au asezat albine moarte pe flori si au observat cum reactioneaza nou-venitele la pericol. Albinele nu doar ca nu se mai apropiau de pericol, dar comunicau mesajul si la intoarcerea in stup, printr-un dans special.
Cercetatorii au studiat si acest tip complex de comunicare, descoperit de biologi in urma cu 40 de ani, si au aflat ca figurile de opt pe care albinele le realizeaza in dans transmit detalii precise despre pericol. Unghiul in care se misca albina comunica distanta si directia in care restul stupului trebuie sa se deplaseze pentru a descoperi sursele mai sigure de hrana.
Kevin Abbott si Reuven Dukas de la Universitatea Hamilton din Ontario, Canada, au dresat albinele sa zboare catre doua flori artificiale ce contineau aceeasi concentratie de hrana, iar pe una dintre ele au asezat albinele moarte, astfel incat sa fie vizibile pentru albinele nou-venite.
Datele inregistrate de ei indica faptul ca albinele ce se intorceau de la florile „sigure” executau 20-30 de rotatii in plus in dans fata de cele care au trecut pe langa florile „periculoase”. Descoperirea demonstreaza ca albinele recunosc florile cu risc mai mare, ce ar putea adaposti pradatori ca paianjenii.
Foto: smh.com.au