Unii operatori turistici din Delta Dunarii, membri ai Asociatiei Nationale pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), au fost sanctionati din cauza ca nu au unde depozita deseurile. Potrivit presedintelui ANTREC, Silviu Gheorghe, autoritatile nationale s-au referit in repetate randuri la aplicarea unui sistem integrat de gestionare a deseurilor in Delta, dar nu s-a realizat nimic.
"De cativa ani se tot aude de acest sistem integrat de gestionare a deseurilor in Delta, insa pana acum totul a ramas la stadiul de promisiuni. Iar in acest timp, unii dintre membrii nostri sunt amendati pentru ca de fapt nu exista infrastructura necesara care trebuie asigurata de autoritati pentru depozitarea deseurilor", a mentionat presedintele ANTREC.
El a mai spus ca, potrivit normelor privind protectia mediului, in Delta Dunarii nu se pot amenaja gropi de gunoi. La finalul campaniei "Pune capac mizeriei din Delta!", initiata de asociatia "Salvati Dunarea si Delta – Academia Catavencu", reprezentantii acestei organizatii au anuntat ca Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile a inceput deja pregatirile pentru licitatia in urma careia se va desemna firma care va salubriza Delta Dunarii.
Pe data de 18 mai, Consiliul Judetean a aprobat studiul de fezabilitate pentru realizarea proiectului "Sistem integrat pentru gestionarea deseurilor in Delta Dunarii", valoarea totala a investitiei fiind de 4.696.140,9 euro.
Foto: vile-pensiuni.ro