Firma timisoreana Constructim va investi peste 20 de milioane de euro intr-un parc eolian in zona orasului Oravita, a declarat pentru Green Report directorul tehnic al companiei, Cristian Bogdan.
Proiectul bazat pe energia eoliana va fi compus din cinci turbine, cu o putere totala de 12,5 MW, proiect pentru care au fost atrase si fonduri
europene.
Reprezentantul constructorului nu a inaintat un termen de finalizare a lucrarilor, insa a spus ca dezvoltarea unui aseemeena proiect poate dura mai mult de un an si jumatate.
Investitiile continua
Compania a mai realizat un proiect asemanator, tot in zona Oravita, instalatie cu putere de 9 MW.
Bogdan precizat ca societatea are in curs de dezvoltare cateva proiecte bazate pe energia solara in judetul Timis, dar si proiecte de microhidrocentrale in Caras Severin.
Cel mai mare parc fotovoltaic din vestul tarii
Saptamana trecuta, compania a inaugurat cel mai mare parc de productie a energiei electrice cu panouri fotovoltaice din Romania, langa orasul Buzias, proiect care ar putea distribui in reteaua nationala de energie 1.200 de megawatti pe an, a declarat pentru Green Report Lucian Perescu, directorul general al Constructim.
Acesta a precizat ca productia de energie a demarat in urma cu doua saptamani, iar economia de dioxid de carbon adusa de noul proiect va fi de 1.200 de tone CO2 pe an.
“Estimam ca vom produce aproximativ 1.200 megawatti pe an. Proiectul va fi inaugurat maine, insa productia a inceput de doua saptamani. Rezultatele obtinute de cand am inceput productia ne determina sa credem ca vom obtine cantitatea scontata”, a precizat reprezentantul companiei timisorene.
Perescu a adaugat ca productia livrata va fi suficinta pentru alimentarea cu energie a aproximativ 2.000 de apartamente.
Parcul fotovoltaic Buzias se intinde pe o suprafata de aproape doua hectare pe care sunt instalate 3.800 de panouri fotovoltaice.
Investitia totala in proiectul energetic a fost de 2 milioane de euro, o parte din bani reprezentand imprumut bancar.
Afaceri de aproape 50 milioane lei
Constructim este o societate cu capital integral roman si a fost infiintata in anul 1991 in urma descentralizarii trustului Antrepriza Generala de Constructii – Montaj Timis, intreprindere cu o experienta de peste 50 de ani in domeniul constructiilor.
Potrivit Ministerului de Finante, compania avea anul trecut 72 de angajati si a realizat o cifra de afaceri de 47,5 milioane lei.