Conducerile Rezervatiilor Deltei Dunarii din Romania si Ucraina au inaugurat, la Tulcea, nava-laborator "Roua", cu ajutorul careia se va monitoriza calitatea factorilor de mediu din rezervatia transfrontaliera, informeaza Rompres. Nava-laborator a fost lansata cu ocazia celei de-a doua conferinte internationale desfasurata in cadrul proiectului "Sistem Integrat pentru Monitorizarea Factorilor de Mediu, Biodiversitatii si Resurselor Naturale din Rezervatia Biosferei Transfrontaliere Delta Dunarii Romania/Ucraina", care a inceput in urma cu doi ani.
Ambarcatiunea a fost botezata "Roua", numele acesteia cuprinzand initialele celor doua tari care vor beneficia de rezultatele analizelor, in ideea de a continua proiectul finantat de Uniunea Europeana si care s-a incheiat cu ocazia celei de-a doua conferinte internationale in cadrul acestuia.
"Aceste conferinte sunt cu atât mai necesare cu cat ele au loc intre vecini si cu atat mai mult cu cat avem in comun o comoara de nivel mondial. Este foarte bine sa avem cat mai multe lucruri in comun, pentru ca lucrurile litigioase pe care le avem in comun si despre care stim cu totii sunt mai degraba pentru politicieni, si nu pentru oamenii dedicati mediului" – a declarat vineri, in timpul conferintei internationale, guvernatorul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD), Liviu Mihaiu.
Nava-laborator "Roua" se afla in momentul de fata in santierul naval STX Europe din Tulcea, abia peste o luna, conform informatiilor oficiale, urmand sa isi poata incepe activitatea de monitorizare a factorilor de mediu din Rezervatia Transfrontaliera.
In timpul conferintei internationale gazduite de Tulcea, reprezentantii celor doua rezervatii au prezentat activitatile economice desfasurate inca de la inceperea amenajarii canalului Sulina cu impact asupra mediului, precum si efectele acestora asupra biodiversitatii. Proiectul "Sistem integrat pentru monitorizarea factorilor de mediu, biodiversitate si resurse naturale in RBTDD" are o valoare totala de 734.158 euro, finantarea acordata de Uniunea Europeana reprezentand 88,49% din suma totala. Acesta este cel mai mare proiect accesat de ARBDD pâna in momentul de fata prin Programul de Vecinatate Romania-Ucraina