Organizatia Greenpeace a montat in centrul Bucurestiului o macheta a unei nave de pescuit, in cadrul unei campanii menite sa protejeze marile si oceanele.
Macheta vasului, de tip trauler, a fost adusa la Bucuresti intr-un autocamion si a fost amplasata in ultimele patru zile in Piata Constitutiei, in apropierea sediului Ministerului Mediului si Padurilor.
Astazi si maine, Greenpeace isi continua campania de la Bucuresti printr-o expozitie de fotografie, care poate fi vizionata in Parcul Alexandrul Ioan Cuza din Sectorul 3.
In cadrul evenimentului, romanii se pot informa despre importanta reformei Politicii Comune de Pescuit la nivel european, despre rolul fiecarui stat membru UE, despre masurile de îmbunatatire propuse de Greenpeace si asupra modului în care cetatenii se pot implica în procesul de revizuire a acestei politici.
La standul Greenpeace, cetatenii Romaniei pot semna carti postale cu solicitari adresate autoritatilor competente în domeniul pescuitului.
Vaporul "navigheaza" prin sase capitale europene
Pana acum, macheta vasului de pescuit a fost expusa în Luxemburg, Berlin, Varsovia si Budapesta. Din Bucuresti, traulerul va pleca la Liubliana si in final va ajunge la Hamburg.
Greenpeace solicita autoritatilor romane si in primul rand ministrului Agriculturii, care va vota în cadrul reuniunii pentru reformarea Politicii Comune de Pescuit, sa îsi exprime sprijinul fara ezitare în favoarea masurilor care vizeaza o refacere rapida a stocurilor de peste. De asemenea, este necesara alinierea politicilor pentru pescuit cu obiectivele de conservare si de mediu europene, în special obiectivul de a obtine o stare buna de mediu în spatiul marin.
„Greenpeace solicita autoritatilor sa sprijine reducerea supra-capacitatii flotelor pentru pescuit si sa sustina mai mult pescuitul la scara mica si comunitatile de coasta”, a declarat Bogdan Grecescu, responsabil campanie, Greenpeace Romania.
In iulie 2011, Comisia Europeana a publicat planul de reformare a Politicii Comune în domeniul Pescuitului, care are loc o data la un deceniu, propunand masuri care nu evita pe termen scurt o catastrofa de mediu si socio-economica. Reforma va fi, probabil, ultima sansa pentru a opri colapsul populatiilor de pesti europene si disparitia inevitabila a sectorului de pescuit al UE.
„Flota UE este capabila sa captureze de doua-trei ori mai mult peste decat capacitatea de refacere a stocurilor de peste. 62 la suta din stocurile de peste din Oceanul Atlantic sunt supraexploatate iar pentru Marea Mediterana procentul atinge 82 la suta”, avertizeaza Bogdan Grecescu.
Cetatenii UE platesc 158 de milioane de euro
Contribuabilii UE participa cu aproximativ 158 milioane de euro la asigurarea accesului în zonele de pescuit ale altor state, iar UE recunoaste ca în majoritatea tarilor europene costul subventionarii si administrarii pescuitului depaseste valoarea capturilor. Zonele pentru pescuit ale Europei, cele mai mari din lume, au fost candva, de asemenea, si printre cele mai productive din lume, dar 40 de ani de pescuit nedurabil în cadrul Politicii Comune în domeniul Pescuitului a dus la o epuizare grava a stocurilor de peste si la degradarea habitatelor marine, inclusiv a siturilor presupuse a fi protejate de legislatia de mediu a UE, sustine Greenpeace.
Politica in domeniul pescuitului reprezinta un set de reguli care guverneaza flotele de pescuit din toate tarile UE, indiferent de locatiile în care acestea functioneaza. Aceasta stabileste cine poate pescui, ce se poate pescui, unde si pentru cat timp. Aceste reglementari ar trebui sa asigure un pescuit ecologic durabil si sa sprijine mijloacele de subzistenta ale pescarilor.
Comentariile tale pot fi postate aici