NASA prezintă noi informații despre planeta pitică

Pluto se dezvăluie ca o lume activă, cu o culoare „spectaculoasă”, potrivit primului studiu publicat de NASA după ce planeta pitică a fost survolată de sonda New Horizons, pe 14 iulie, informează Mediafax.

Acest prim studiu, apărut în revista Science, include și informațiile bogate despre Pluto care au fost deja publicate în presa internațională, de la survolul istoric și până în prezent.

De asemenea, articolul include impresiile inițiale ale echipei de cercetători care s-a ocupat de această misiune, despre Pluto și sateliții săi, Charon, Styx, Nix, Kerberos și Hydra, dar și detalii despre măsurători de bază care pot fi folosite de acum înainte pentru descrierea acestor obiecte cosmice.

Un astfel de rezultat cheie furnizat de NASA este raza precisă a lui Pluto, de 1.187 de kilometri, plus sau minus 4 kilometri.

„Poate nu pare foarte incitant, dar trebuie să vă amintiți că raza estimată a lui Pluto varia de la 1.150 de kilometri la 1.200 de kilometri, deci aceasta îi va ajuta cu adevărat pe oameni să determine modul în care s-au format Pluto/Charon, atmosferele lor și schimburile materiale dintre acestea”, a spus cercetătoarea Carly Howett, de la Southwest Research Institute (SwRI) din Boulder, Colorado, membru al echipei misiunii New Horizons.

Masa lui Pluto era deja cunoscută, deci raza mai mare indică o densitate mai mică, de 1.860 de kilograme pe metru cub, mai apropiată de densitatea lui Charon, principalul satelit al planetei pitice. Densitatea acestuia este de 1.702 kilograme pe metru cub, iar raza acestuia este de 606 kilometri, plus sau minus 3 kilometri.

Asemănările în ceea ce privește densitățile celor două au o serie de implicații teoretice, parțial prezentate în acest studiu. Astfel, materialele din care sunt formate cele două obiecte cosmice nu sunt chiar atât de diferite. Este adevărat că suprafețele lor sunt dominate de ghețuri de tipuri diferite, însă cele două ar putea fi în mare parte similare. Acest fapt nu constituie o surpriză, mulți cercetători fiind de părere că Pluto și Charon s-au format în urma unei coliziuni dintre două obiecte cosmice primordiale, cu miliarde de ani în urmă.

Totuși, această teorie ar putea implica și faptul că cele două obiecte care s-au ciocnit erau mase nediferențiate de ghețuri și rocă.

Citește și:

NASA a descoperit „cer” albastru și apă înghețată pe Pluto

VIDEO Suprafața planetei Pluto este dominată de munți uriași de gheață

spot_img

Ultimele știri