Crematoriul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Mures nu a fost inchis in 31 decembrie 2007, desi acest aspect figura printre angajamentele asumate de statul roman in procesul de negociere a aderarii la Uniunea Europeana.
Desi Agentia pentru Protectia Mediului Mures a atentionat ca, incepand cu 1 ianuarie 2007, Comisia Europeana monitorizeaza stadiul indeplinirii angajamentelor, iar nerespectarea acestora duce la declansarea unei proceduri de constrangere, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Mures nu s-a conformat.
Seful Autoritatii pentru Sanatate Publica Mures, dr. Silviu Morariu, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca noul termen pentru inchiderea crematoriului este stabilit la jumatatea acestei luni.
"Am intrebat care sunt motivele pentru care nu s-a inchis si am fost asigurati ca pana in 14 ianuarie se va inchide. S-au invocat o serie de probleme, legate de contractare si preluarea deseurilor de firma respectiva, termenul foarte scurt pentru organizare", a precizat dr. Morariu.
Seful ASP Mures a spus ca exista un contract semnat pentru preluarea deseurilor periculoase si transportarea lor la un incinerator regional si a garantat ca din 14 ianuarie crematoriul nu va mai functiona. Acesta a promis sanctiuni in cazul in care inchiderea obiectivului va fi tergiversata.
In anul 2006, cinci crematorii ale spitalelor Sighisoara, Ludus, Tarnaveni si Reghin au fost inchise, iar singurul care a ramas in functiune, cu termen de inchidere la sfarsitul anului 2007, a fost cel al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Mures.
Potrivit APM Mures, in crematoriul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Mures se ard in jur de 50 de tone de deseuri medicale periculoase lunar. Instalatiile rudimentare de aici nu pot arde complet deseurile, ceea ce duce la emisii poluante, periculoase atat pentru mediu, cat si pentru sanatatea populatiei din zona.