Ne-am obișnuit cu imaginile cu urșii de pe Transfăgărășan, iar știrile despre atacurile lor asupra turiștilor, ciobanilor și curților de lângă păduri ajung tot mai des la noi în ultimii ani. Împușcarea urșilor, spun experții, ar trebui să fie ultima soluție, dar până acolo trebuie să privim cauzele care au dus la schimbarea comportamentului acestor animale. Iar omul stă la baza multora dintre ele.
E greu de spus câți urși sunt în România, căci răspunsul diferă în funcție de sursa de la care încerci să obții informația. Între 6.000 și 7.000 de exemplare spun autoritățile și ONG-urile, până la 12.000 de exemplare, spun vânătorii (metoda lor de numărare este însă pusă sub semnul întrebării, pentru că un urs poate parcurge 200 de kilometri într-o zi, deci poate fi numărat de mai mulți vânători).
„Însă aceasta nu este cea mai semnificativă problemă, câți urși sunt. Sunt țări care au densități mult mai mari decât noi – Suedia, de exemplu -, dar sunt gestionați mai bine. În sensul că n-au o toleranță crescută față de oameni, deci stau mai mult în zone sălbatice, iar autoritățile gestionează foarte bine factorii care atrag urșii către localități”, a explicat Silviu Chiriac, expert în biodiversitate la Agenția de Protecție a Mediului Vrancea, pentru Green Report.
Într-un raport despre atacurile urșilor la nivel mondial, înregistrate între 2000 și 2015 în 24 de țări, România era pe primul loc, cu 131 de atacuri.
De ce se apropie urșii de localități
Hrănirea urșilor
Fondul cinegetic (de vânătoare) din România a fost construit mulți ani pe ideea de a hrăni intens animalele sălbatice pentru creșterea populației lor. Observatoarele din mijlocul sau de la marginea pădurilor erau alimentate tot timpul anului cu mâncare pentru urși (inclusiv resturi de la abatoare), iar până în 2007 a fost uzuală practica de a sacrifica acolo animalele domestice rănite sau bolnave sau abandonarea unor cadavre. Acest obicei a fost întrerupt odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, când am adoptat și legislația europeană sanitar-veterinară.
Tot atunci, ursul brun a fost declarat specie protejată, iar împușcarea lui a devenit interzisă, conform normelor europene de conservare a biodiversității. Nemaiavând voie să împuște urșii fără derogări, gestionarii fondurilor cinegetice n-au mai pus mâncare în observatoare.
„Practic noi am hrănit zi după zi o specie în habitate naturale. Am hrănit urșii ăștia din anii ’60,’70, de pe timpul lui Ceaușescu. Rămași fără hrană, au început să se ducă unde aud mașina, unde aud talanga”, a explicat Chiriac în cadrul Școlii pentru jurnaliști de mediu, organizată de Asociația Parcul Natural Văcărești.
Acum urșii sunt hrăniți ocazional de către turiști, însă acest comportament este condamnat de către experți.
„Un urs hrănit de om este un urs mort pentru că, mai devreme sau mai târziu, va căuta iarăși apropierea omului și fie este accidentat, fie că va răni pe cineva și trebuie împușcat. Ceva rău se va întâmpla cu el”, a mai declarat Chiriac pentru Green Report.
În baza Legii Vânătorii, Poliția Locală, Jandarmeria și gestionarii fondurilor cinegetice pot amenda persoanele care hrănesc animalele sălbatice.
Surse de hrană care atrag urșii spre localități
„Urșii sunt niște animale foarte oportuniste, care caută cea mai facilă sursă de hrană și cea mai bogată în proteină”, a mai spus expertul.
În lipsa unui sistem de colectare a deșeurilor animale, proprietarii de abatoare sau sătenii care sacrifică un animal în propria curte depozitează resturile la marginea satului sau le îngroapă, uneori la adâncime mică. Dacă în apropiere se află o pădure în care trăiesc urși, aceștia vor fi cu siguranță atrași de miros, spun specialiștii.
Livezile neculese și lanurile de porumb hibrid – soi care stă mult timp pe câmp și poate fi cules și iarna – sunt o altă sursă de atracție pentru aceste animale sălbatice. Terenurile abandonate din sate, unde vegetația a crescut necontrolat, reprezintă un adăpost foarte bun în traseul lor către pradă.
Efectele schimbărilor climatice
Schimbările climatice au afectat producția naturală de semințe, printre acestea numărându-se și jirul, fructul fagului, care este cea mai importantă sursă de proteină pentru urși. În anii în care nu există jir în natură, urșii aproape nici nu mai intră în bârlog pentru că n-au senzația de sațietate.
„Un astfel de an a fost 2019, când n-a fost nicio boabă de jir în pădure. Atunci, în Rucăr – una dintre comunitățile noastre cele mai importante – au fost și cele mai mari probleme cu urși”, a spus Mihai Zotta, de la Fundația Conservation Carpathia – care deține 250.000 de hectare de pădure.
În plus, din cauza încălzirii globale, în unele ierni intră la bârlog numai femelele care trebuie să nască, iar restul urșilor sunt într-o continuă căutare de hrană.
Culegerea masivă a fructelor de pădure și a ciupercilor
Presiunea care se pune asupra regiunilor de unde se culeg fructele de pădure este foarte mare pentru că firmele autorizate nu respectă indicațiile pentru care au solicitat documentele și își desfășoară activitatea pe o suprafață mult mai mare.
Fostul președinte al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a subliniat la Școala de Jurnalism de Mediu că lunile de cules intensiv se suprapun cu lunile în care atacurile urșilor în zonele populate sunt cele mai des întâlnite.
„Dacă vă uitați la graficele acelea iunie – iulie – august (nr. – care arătau conflicte om-urs) – e fix perioada când se fac acele recoltări de fructe de pădure, dar când ai 300 de oameni sus fix unde ar trebui să fie și ursul la momentul respectiv – el are puține opțiuni de a se hrăni și este împins în zona populată”, a spus Berceanu.
Citește mai multe aici.
Zgomotul din pădure
„Înainte de retrocedări, pădurile din România erau administrate centralizat și planificarea lucrărilor era tot centralizată. Asta înseamnă că erau zone în care se concentrau tăierile și zone în care era liniște. După retrocedări, proprietatea fragmentându-se, fiecare proprietar își face propriile lucrări. Astfel au crescut zonele unde se fac lucrări forestiere și a crescut și stresul pentru fauna sălbatică pentru că ai gălăgie în mai multe locuri, tot timpul anului. Animalele au nevoie și de liniște – pentru înmulțire, pentru somnul de iarnă”, a explicat Florin Stoican, geolog specializat în geodiversitate și geoconservare.
La zgomotul de drujbe și utilaje se adaugă și cel de ATV-uri sau autoturisme de off-road.
Reducerea habitatului
Pierderea sau fragmentarea habitatelor, din cauza dezvoltării infrastructurii de transport, dar și a celei urbane sau rurale (cum ar fi pârtii de schi, extinderea intravilanelor și a construcțiilor implicit, fără a se lua în calcul costurile din perspectiva pierderii biodiversității) sunt o altă amenințare la adresa speciei, arată WWF.
Fragmentarea tot mai mare a habitatelor naturale și dezvoltarea rurală și urbană galopantă produce tot mai multe contacte între urși și oameni, care pot reduce toleranța față de urși, atrage atenția și proiectul Edu – Wildlife.
Importanța ursului în ecosistem
Urșii sunt considerați specii cheie în ecosisteme și pot juca un rol important în păstrarea structurii comunităților prin influențarea comportamentului, distribuției și abundenței altor specii. Se spune că prezența urșilor într-un ecosistem forestier indică o stare bună de sănătate a pădurii și este un indicator pentru mărimea și bogăția de ierburi, fructe de pădure și ciuperci a pădurii. Ursul brun joacă un rol important în împrăștierea semințelor de fructe și a hifelor de ciuperci, iar cercetătorii studiază aportul acestei specii la crearea resurselor și habitatelor pentru alte specii. Prezența sa ar putea, drept urmare, ameliora condițiile pentru diversitatea de specii.
În plus, pe lângă valoarea ecologică, specia are o valoare economică (de exemplu, prin dezvoltarea turismului la observatoarele de urși și prin vânzarea obiectelor artizanale cu motive vânătorești) și una socială (creare de locuri de muncă – administratori și paznici ai fondurilor cinegetice, ghizi și angajați în servicii turistice).
Ce soluții există?
Conservarea acestei specii nu se poate face decât crescând toleranța poporului față de prezența ei, mai crede Chiriac, iar pentru asta este nevoie de măsuri de prevenție și de intervenții și despăgubiri rapide.
Teoretic, România transmite către Comisia Europeană că vânătoarea se face doar pentru reducerea unor pagube sau pentru salvarea unor vieți omenești. Realitatea este, însă, diferită. „Vânătoarea ilegală (sau braconajul) nu este luată suficient în considerare de către autorități, magnitudinea acesteia fiind în continuare necunoscută”, notează WWF.
„Prin vânătoare nu s-a dovedit niciodată că scădeau conflictele. În fiecare an creștea cota de recoltă, dar nivelul pagubelor nu scădea”, a mai spus Chiriac.
Astfel, experții sunt de părere că este nevoie de alte soluții. Printre acestea se numără instalarea gardurilor electrice; creșterea câinilor din specia ciobănesc românesc carpatin – dresați să alunge animalele sălbatice – și donarea lor către ciobani; reducerea contactului dintre oameni și urși în zonele turistice; oprirea hrănirii acestor animale; protejarea porcilor mistreți, a ciupercilor și fructelor de pădure – surse de hrană naturală pentru urși.
În plus, specialiștii propun promovarea conceptului de „bear smart city”, foarte utilizat în zonele din alte țări unde sunt probleme cu urșii – fiecare comunitate trebuie să facă un studiu zonal pentru a identifica sursele care atrag animalele în localitate, apoi sunt astfel luate cele mai bune măsuri pentru protejarea oamenilor și a urșilor.
Abia în ultimă instanță, subliniază specialiștii, poate exista și o reglare numerică a populației de urși.
„Sunt de acord să ne întoarcem la împușcarea urșilor, dar să folosim această unealtă doar pentru eliminarea acelor urși care chiar nu mai au nicio șansă să revină în sălbăticie”, a concluzionat Chiriac.
Foto: Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, Adrian Lazăr (Facebook), Nord education arts music movement, Gina Crăciunescu
