Mircea Fechet, ministrul Mediului, apelor și pădurilor, a vizitat șantierul exploatării hidroenergetice de la Răstolița, din județul Mureș, pentru a vedea stadiul lucrărilor efectuate de Hidroelectrica. Acesta a fost însoțit de directorul de investiții al companiei producătoare și furnizoare de electricitate, Bogdan Badea, care a subliniat importanța lucrărilor atât pentru Hidroelectrica, cât și pentru sistemul energetic al României.
”Amenajarea hidroenergetică Răstolița este un obiectiv de investiţii de interes naţional. Acesta valorifică potenţialul hidraulic al afluenților de dreapta ai râului Mureş, pe sectorul Lunca Bradului – Răstoliţa – Bistra și – prin punerea în exploatare poate avea contribuții semificative atât pentru producerea de energie, cât mai ales pentru echilibrarea sistemului energetic. Pe fondul creșterii ponderii energiilor regenerabile în mix, și antiticipând creșterea viitoare a investițiilor în acest sector, este nevoie de exploatarea fiecărui megawatt disponibil pe parte de echilibrare”, a spus Bogdan Badea, directorul de investiții al Hidroelectrica.
În cadrul vizitei, ministrul Mircea Fechet a subliniat importanța tot mai crescută a tehnologiilor de producere a energiei din surse regenerabile, evidențiind contribuția acestui proiect la reducerea emisiilor de dioxid de carbon și implicit la combaterea poluării. Acesta a ținut să sublinieze faptul că barajul de la Răstolița se impune ca un element vital pentru dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă a localităţilor situate pe culoarul Mureşului, dar și pentru regularizarea debitelor de apă în perioadele secetoase și controlul viiturilor în perioadele cu precipitaţii. De asemenea, ministrul mediului, apelor și pădurilor a ținut să precizeze că este în procedură de emitere a actului de reglementare, care va permite finalizarea lucrărilor, subliniind că acest lucru se va face cu cu respectarea strictă a legislației naționale și europene.
”Compania Hidroelectrica salută interesul și sprijinul acordat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii hidroenergetice și se angajează să continue colaborarea strânsă pentru implementarea acestor inițiative de importanță majoră pentru viitorul energetic al României”, arată Hidroelectrica.