Ministrul mediului vrea să permită vânarea a 426 de urși în acest an, modificând cifrele față de ordinul de anul trecut, care prevăzuse împușcarea unui număr de 140 de animale. Organizațiile de mediu au reacționat imediat spunând că este o reîntoarcere la vânătoarea la trofeu și scot în evidență că numărul real al urșilor nici măcar nu este cunoscut.
Pentru a-și justifica ordinul de ministru, Tánczos Barna a prezentat rezultatele unui studiu care estimează populația de urs brun din România. Potrivit acestuia, pe teritoriul țării noastre trăiesc un număr cuprins între 7.536 exemplare și 8.093 exemplare de urs brun. Ministrul nu a putut însă argumenta cum s-a ajuns la aceste cifre, mai ales în condițiile în care recensământul urșilor – bazat pe probe genetice, cea mai științifică metodă – este încă în desfășurare și va fi gata de abia în câțiva ani.
În 2016, tot printr-un astfel de studiu, Ministerul Mediului susținea că în țara noastră ar fi 11.000 de urși, deși WWF spunea tot atunci că ar fi, de fapt, 6.500. Pressone a scris mai multe aici: Omul care a decis uciderea a 1.700 de animale protejate de lege.
Despre acest subiect și Green Report a mai scris aici: Cum a ajuns România să îi mai „taie coada”: de la estimări de până la 12.000, am ajuns la „peste 4.000 de urși”
„Problemele acestei specii trebuie abordate pe baze științifice și toate analizele demonstrează că această specie beneficiază de o stare de conservare favorabilă în România. Specia nu este în pericol, nu scade efectivul, nu sunt zone unde această specie să fie în pericol și tocmai de aceea putem considera că, an de an, acest obiectiv menționat și în planul de acțiune, menționat și ca obligație pentru România ca stat membru UE se îndeplinește. Următorul obiectiv foarte împortant este monitorizarea populației de urs brun la nivel național. Aici sunt înregistrate niste lacune, pentru că din 2016 până în 2022 s- a întâmplat acestu lucru în baza unor studii științifice, nu au fost făcute acele monitorizări anuale sau din 2 în 2 ani sau din 5 in 5 ani, după metoda de monitorizare care era parctic obligatorie”, a declarat ministrul Barna Tánczos.
Diferența dintre prevenție și intervenție
Deși ursul este o specie strict protejată în țara noastră, ministrul justifică actele normative prin atacurile și pagubele pe care urșii le-au produs.
Ministerul a dat însă în 2021, o ordonanță de urgență prin care se poate interveni în cazul urșilor agresivi, atât în localități, cât și în afara acestora. Citește și: Șase motive pentru care urșii coboară tot mai des din pădure
Acum, Ministerul Mediului aduce în fața opiniei publice un ordin de ministru care ar însemna împușcarea animalelor pentru „prevenție”. Însă nimeni nu poate garanta că ar fi vânați numai urșii agresivi, ci orice fel de urs, inclusiv cei care trăiesc în pădure și nu au niciun fel de contact cu omul.
Mai mult decât atât, Tánczos a recunoscut că în 2021 și 2022, în baza OUG de intervenție s-au „recoltat” numai 25 de urși. „Nici 5% din intervenţii nu sunt de recoltare. Avem 25 de extrageri în 2 ani de zile din totalul de peste 500 de intervenţii în baza Ordonanţei 81. Peste 80% dintre intervenţii sunt intervenţii de alungare, adică problema se rezolvă printr-o alungare – şi undeva la 10% sunt intervenţiile de relocare”, a declarat Barna Tanczos.
Diferența este însă aceea că la intervenții, acționează o comisie din care fac parte specialiști, iar pașii după care se acționează sunt foarte stricți. Deci numai după epuizarea celorlalte soluții, urșii pot fi pot fi uciși. În cazul ordinului de prevenție, vânătorii pot acționa pe baza metodelor „la pândă” sau „la dibuit”, prevăzute în Legea vânătorii.
Vânătoare la trofeu
Asociațiile de mediu au reacționat imediat după anunțul ministrului și au spus că este de fapt o legiferare a vânătorii la trofeu. Ciprian Gălușcă, campaigner pentru Greenpeace, a explicat, pentru Green Report, că Ministerul Mediului comite un abuz prin faptul că ia în considerare numărul de apeluri telefonice la 112 cu privire la atacurile urșilor pentru a crește numărul animalelor care pot fi „extrase” și că nu este decât o metodă de a ne întoarce spre vânătoarea la trofeu.
Și Agent Green a reacţionat după ce ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat că anul acesta vor fi majorate cotele de prevenţie în cazul populaţiei de urs. „Nu poți să dai o lege prin care să anticipezi că în următorul an vor fi 426 de urși care vor ataca oameni și să îi împuști preventiv exact pe aceia”, a transmis organizaţia.
„Ministrul Mediului şi-a pierdut complet minţile. Ştie că 426 de urşi vor ataca oameni în următorul an şi a anunţat azi că va da ordin să fie ucişi preventiv. Individul nu a făcut nimic pentru a proteja habitatul ursului şi aşezările omeneşti şi este doar un instigator la ucidere şi demonizarea speciei”, a transmis organizația Agent Green.
Organizația a lansat și o petiție prin care cere ca ordinul ministrului să nu intre în vigoare și care a strâns peste 80.000 de semnături în mai puțin de 24 de ore: STOP vânătorii de trofee