Mergeți la Roșia Montană? Admirați zona din cel mai nou punct de belvedere!

Un nou punct de belvedere a fost inaugurat recent la Roșia Montană, pe masivul Văidoaia, la o altitudine de circa 1.000 de metri. 

Amenajarea punctului de vedere a fost realizată în cadrul programului „Adoptă o Casă la Roșia Montană“. Punctul de belvedere este amplasat exact desupra localității Roșia Montană și permite vizualizarea întregii zone, până în depărtare la masivul Vulcan.

„Sperăm ca informațiile și fotografiile din acest punct să întregească experiența, iar cei care ajung aici să se bucure de priveliște la fel de mult pe cât ne-am bucurat noi să realizăm acest mic proiect. Mai sperăm că cei care ajung aici înțeleg că este o intervenție realizată de voluntari și localnici împreună și să folosească acest loc în scopul și spiritul în care a fost realizat, civilizat, pentru a se bucura și alții de el pe viitor”, au transmis inițiatorii programului.

Adoptă o Casă la Roşia Montană este derulat de Asociația ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, asociaţie activă în domeniul cercetării, conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural în beneficiul comunităţilor şi al societăţii. A fost inițiat în 2012 în parteneriat cu comunitatea locală interesată de protejarea patrimoniului și a drepturilor membrilor comunităţii de la Roşia Montană.

Localitatea din Munții Apuseni este, din 2020, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, pe lista siturilor aflate în pericol.

Citește și: Roşia Montană a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO  

Certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic din Roșia Montană, anulat de instanță

spot_img

Ultimele știri