Măsurile comercianților față de risipa alimentară ar putea fi interzise

Reducerea prețurilor alimentelor care urmează să expire, măsură pe care o aplică unii comercianți pentru a preveni risipa alimentară, ar putea fi interzisă în urma unei directive europene, a atras atenția George Bădescu, director executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România în conferința Green Report „EAT SMART – Prespective naționale în criza alimentară”.

Eforturile României de a reduce risipa alimentară s-au concretizat prin adoptarea Legii 217/2016, ulterior modificată și completată de Legea 200/2018, însă acestea sunt amenințate de o directivă europeană.

„Este vorba de o transpunere a unei directive europene privind combaterea practicilor comerciale neloiale. Care are un alt obiect de activitate, însă cel puțin în prima formă care a fost adoptată în Senat, există prevederi în conținutul ei care ar face imposibilă desfășurarea oricărei activități privind combaterea risipei alimentare”, a spus George Bădescu, director executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România.

Acesta a făcut referire la măsurile pe care le iau comercianții pentru a preveni risipa alimentară, cum ar fi reducerea prețurilor în apropierea datei de expirare a valabilității unui produs alimentar.

„Prin efectul prevederilor respective nu va mai fi posibil așa ceva pentru că ar putea părea o practică comercială incorectă. Această propunere care este inclusă în transpunerea directivei realmente poate fi de natură să compromită tot ce s-a făcut până acum”, a mai spus Bădescu.

Acesta i-a încurajat pe cei implicați în lupta față de risipa alimentară să transmită un mesaj către Camera Deputaților, care este for decizional, prin care să solicite revederea efectelor pe care le creează transpunerea acelei directive.

Acum un an, la o altă conferință Green Report despre subiect, Mihai Vișan, director executiv patronatul Romalimenta, sublinia că legislația europeană privind combaterea risipei alimentară are nevoie de mai multă flexibilitate.

Vișan a subliniat că modificările la legislația privind combaterea risipei alimentare trebuie făcute la nivelul Uniunii Europene, să fie un efort concentrat al statelor membre, căci „România nu are voie să facă altă legislație care să iasă din aceste limite”.

spot_img

Ultimele știri