Marea Baltica se incalzeste mai repede ca restul lumii

Marea Baltica se incalzeste mai tare decat alte parti ale lumii din cauza impactului schimbarilor climatice, se arata intr-un studiu german care evalueaza temperaturile inregistrate pe parcursul ultimului secol, informeaza Earth Times.

Hans von Storch, cel care a realizat studiul si presedintele Institutului de Cercetari Costiere din cadrul Centrului de Cercetare GKSS, a spus si ca temperatura medie din zonele scandinave ale marii creste mai repede decat temperatura din zona poloneza sau germana.

Cresterea temperaturii apelor are o influenta majora asupra fenomenelor meteo. Actuala crestere are loc in contextul incalzirii globale, emisiile de dioxid de carbon fiind una dintre principalele cauze.

Studiul german arata ca temperatura medie a crescut cu 0.85 grade Celsius in bazinul marii in ultima suta de ani. Rata media a cresterii globale a fost de 0.75 grade Celsius.

Hans von Storch a anuntat ca temperatura aerului in partea de nord a bazinului a crescut cu 1 grad, iar in partea sudica cu 0.7 grade.

Foto: gkss.de

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri