Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

La limita Rezervatiei Deltei, ultima plaja virgina a Romaniei se transforma in cartier de vile

Plaja de la Corbu, una dintre ultimele zone virgine ale litoralului romanesc, se poate transforma in cartier de vile.

Loturile de teren propuse pentru vanzare, cu suprafete de cate 500 de metri patrati, costa intre 6000 si 8500 de euro.

Ce-i drept, pentru un potential constructor, aceste loturi au o problema – terenurile sunt “momentan” in extravilan arabil, deci nu pot servi la ridicarea unei locuinte.

Dezvoltatorul proiectului promite insa ca exista planuri pentru trecerea terenurilor extravilane in intravilanul comunei Corbu, conform unor “PUZ in lucru” (PUZ = plan de urbanism zonal).

In zona Corbu au existat ce-i drept si loturi cu caracter intravilan, dar ele au fost deja vandute, cu preturi care au urcat, in functie de pozitie, pana la 13.000 de euro.

Noul proiect imobiliar, denumit Black Sea Residence si subintitulat pe internet "Loturi Construibile 500 mp Plaja Corbu, Constanta", ar urma sa permita ridicarea a peste 600 de case de vacanta.

Amplasamentul acestora este indicat pe internet, pe un site destinat atragerii viitorilor clienti: “La 10 minute nord de Mamaia se afla cea mai intinsa plaja de pe intreg litoralul romanesc, limitata la nord de Rezervatia Biosferei Deltei Dunarii. Fiind si singura plaja ramasa neexploatata, aceasta beneficiaza de cea mai curata apa datorita curentului Nord – Sud format de Dunare la iesirea in mare”.

Certificatul de urbanism nr. 221, emis de Primaria Comunei Corbu la data de 20 decembrie 2010, recunoaste insa o chestiune sensibila: “Terenul este situat in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii – Zona Economica si Sit Natura 2000 – parcela A 287/76”.

Se pot obtine autorizatii de construire pentru case cu doua etaje

Dezvoltatorul proiectului promite celor care cumpara terenuri in comuna Corbu ca, ulterior, “vom asista fiecare cumparator in obtinerea autorizatiilor de constructie, in functie de proiectul fiecaruia, cu respectarea stricta a normelor zonale de urbanism (POT de 30 % – amprenta casei de maxim 165 mp si Regim de Inaltime de P+2 ceea ce inseamna o suprafata desfasurata locuibila de 495 mp)”.

Cu alte cuvinte… terenul este extravilan, autorizatii de constructie nu exista, dar… se rezolva.

Green Report a adresat dezvoltatorului proiectului o serie de intrebari, menite sa clarifice situatia terenurilor puse in vanzare.

A acceptat Rezervatia Biosferei Delta Dunarii sa cedeze o fasie din suprafata ei, pentru a permite constructia de case de vacanta?

Sau, in caz contrar, daca acest lucru nu s-a intamplat, cum pot fi utilizate pentru constructii de locuinte terenurile cumparate de persoane fizice, dar care sunt incluse intr-o Rezervatie a Biosferei sau intr-un sit Natura 2000?

Reprezentantul proiectului imobiliar ne-a solicitat intrebarile prin mail, a promis ca ne raspunde, dar nu ne-a oferit nici un raspuns.

Mihai Diac

Foto: www.calatoreste.ro/

Citeste si:

Cursuri de ecoturism pentru locuitorii din Delta Dunarii

Rezervatia biosferei "Delta Dunarii – Prutul de Jos" va fi administrata in comun de Romania, Ucraina si Republica Moldova

Romanii se tem sa fie inclusi in zone de mediu protejate

Constructiile fara aviz de mediu din Delta vor fi demolate

spot_img

Ultimele știri