Ministrul roman al Mediului, Attila Korodi, va participa, incepand cu 10 decembrie, la Conferinta ONU pentru schimbarile climatice, care a debutat luni, la Bali, au declarat reprezentanti ai Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD).
In prezent, Romania a trimis la Bali un specialist in schimbari climatice din cadrul Ministerului Mediului, care participa la discutiile tehnice.
Conferinta asupra schimbarilor climatice la care vor participa 10.000 de delegati si oameni de stiinta din 190 de tari a debutat luni, sub egida ONU, in Bali, Indonezia, transmite AFP.
Reuniunea, prevazuta initial pentru data de 14 decembrie, este asteptata sa fie debutul negocierilor pentru prelungirea protocolului de la Kyoto asupra reducerii gazelor cu efect de sera, responsabile de incalzirea globala.
Secretarul executiv al Conventiei-cadru a ONU privind schimbarile climatice, Yvo de Boer, si-a exprimat duminica speranta ca in cadrul summitului de la Bali va fi adoptata o decizie cu privire la lansarea negocierilor asupra protocolului de la Kyoto in primul rand, la propunerea unui calendar referitor la aceste discutii – in al doilea si la stabilirea unei date limita pentru ajungerea la o concluzie in acest sens – in al treilea rand.
Conferinta de la Bali are loc in contextul in care emisiile mondiale cu efect de sera se apropie de niveluri record. Oamenii de stiinta recomanda reducerea la jumatate a emisiilor pana in 2050 (si cu 80 la suta pentru tarile industrializate) pentru limitarea incalzirii globale.