Jurnalul National: Retezatul ramane in cursa minunilor lumii

7 iulie este data la care vor fi date publicitatii cele sapte noi minuni naturale ale lumii. Singura rezervatie din Romania inscrisa in aceasta competitie este Parcul National Retezat.

Parcul National Retezat ramane in cursa pentru cele sapte noi minuni naturale ale lumii. La mijlocul acestei saptamani, oficialii concursului amenintasera Retezatul cu excluderea, intrucat rezervatia din Romania nu beneficia de un suport oficial.

Organizatorii proiectului i-au avizat joi pe cei care au inscris Retezatul in acest concurs ca voturile acordate Parcului ar putea fi anulate intrucat Rezervatia nu beneficiaza de suport oficial, asa cum prevede regulamentul. Romanii au dat din coate si au reusit sa rezolve problema. Comitetul de suport si Scrisoarea oficiala de suport au fost rezolvate prin eforturile Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva, care s-a mobilizat exemplar pentru a sustine Parcul National Retezat. Cele doua documente au fost trimise prin fax la Fundatia 7Wonders, sperandu-se ca, in scurt timp, in dreptul Retezatului sa nu mai apara "bulina rosie" ce avertiza ca aceasta candidatura nu e sustinuta de o autoritate din tara de origine.

COMPONENTA
Comitetul pentru Retezat are, deocamdata, urmatoarea componenta: presedinte Gheorghe Nichiforel (director general adjunct RNP Romsilva), membri: Ion Machedon (sef Serviciu Cercetare Stiintifica, Formare Profesionala si Promovarea Imaginii RNP), Erika Stanciu (presedinte al Consiliului Stiintific al Parcului), Mircea Verghelet (sef Serviciu Arii Protejate RNP), Zoran Acimov (director APN Retezat), Calin Hera (ziarist) si Octavian Arsene (director Directia Dezvoltare si Relatii Internationale din Ministerul Turismului). Comitetul va putea fi completat si cu alte persoane interesate. Pentru ca Romania sa ajunga sa profite economic de aceasta extraordinara promovare (gratuita) ce se face prin intermediul campaniei 7Wonders, romanii trebuie in continuare sa voteze Retezatul la adresa http://www.new7wonders.com/nature/en/vote_on_nominees/?firstselect=5:115

REACTII
"Ar fi impardonabil ca o comoara a naturii ca Parcul National Retezat sa rateze sansa ca la 7 iulie sa fie considerata oficial o noua minune a lumii doar pentru ca o mana de oameni nu a reusit sa isi uneasca fortele pentru a forma Comitetul Oficial de Promovare. Este, de asemenea, rusinos ca am ajuns sa fim trasi de maneca pentru a face acest pas esential, infiintarea Comitetului. Milioane de oameni au votat deja pentru ca Retezatul sa ajunga o noua minune a lumii. Alte zone care au beneficiat de acelasi suport au fost practic invadate de turisti si au inregistrat o crestere economica de pana la 70%. O asemenea crestere nu este de neglijat si ar putea scoate zona Retezatului si Valea Jiului din saracie si tristete. Totusi, aceasta intarziere a infiintarii Comitetului ma face sa ma gandesc ca cineva este mai degraba interesat sa distruga zona de vreme ce Drumul National 66A prin inima Retezatului se construieste mai rapid decat Autostrada Bechtel si ca se insista in continuare pe exploatarea de carbune din zona pentru productia de energie murdara. Asta reiese si din «Strategia de dezvoltare locala» semnata de primarii din Valea Jiului, de vreme ce din axele prioritare considerate, turismul si protectia mediului se regasesc pe ultimele locuri ca importanta. Romania are la dispozitie doar cateva zile sa infiinteze Comitetul Oficial de Promovare si cei de la Parc au nevoie de sprijinul romanilor. Imi doresc sa ajut Retezatul sa ajunga in finala si am cerut Administratiei Parcului National Retezat ca organizatia de protectia mediului pe care o infiintez luna aceasta sa fie intre primii membri ai Comitetului", a declarat Gabriel Paun, fost coordonator Greenpeace al campaniei pentru protejarea peisajului forestier din Retezat.
 

spot_img

Ultimele știri