Județul Cluj va cumpăra o instalație de tratare a deșeurilor municipale prin dezintegrare moleculară

Județul Cluj a semnat un contract de achiziție a primei instalații de tratare, prin dezintegrare moleculară, a deșeurilor municipal de pe teritoriul județului Cluj. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat miercuri, 8 mai 2024, în prezența câștigătorului licitației, societatea Waste Powertech SRL, contractul privind proiectarea și execuția instalației de tratare prin dezintegrare moleculară pentru valorificarea energetică a deșeurilor municipale din județul Cluj.

Valoarea adjudecată a contractului este de 60.794.052 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri proprii ale Consiliului Județean Cluj.

Stația de dezintegrare moleculară va fi finalizată în prima parte a anului viitor și va putea fi upgradată cu noi module, în funcție de nevoile identificate. Prima etapă este dedicată proiectării.

”Suntem la finalul unui drum sinuos și începutul unei noi etape în ceaa ce privește gestionarea deșeurilor din județul nostru. Este vorba despre o instalaţie ultra-modernă care are rolul de a reduce semnificativ cantităţile de deşeuri municipale rezultate din sortarea reciclabilului şi tratarea mecano-biologică, astfel încât să ne putem încadra în ţinta stabilită prin Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor: valorificarea energetică a minim 15% din deşeurile municipale până în 2025. Este un obiectiv îndrăzneţ pe care îl putem bifa acum mult mai uşor, cu atât mai mult cu cât soluţia tehnică propusă este una ecologică, ce va genera energie verde, valorificabilă economic. De altfel, din estimările noastre, energia produsă într-un an acoperă consumul Consiliului Judeţean, al stadionului Cluj Arena şi al celorlalte instituţii subordonate”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Conform contractului, antreprenorul lucrărilor va trebui să realizeze inclusiv operarea și mentenanța instalației pe perioada de garanție de 3 ani, timp în care Consiliul Județean nu va avea niciun cost suplimentar.

Instalația, integral automatizată, va fi amplasată în cadrul Zonei tehnice a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Cluj, pe o suprafață de circa 1.000 mp, în imediata apropiere a Stației de sortare și a Stației TMB.

Conform datelor tehnice din caietul de sarcini, stația de dezintegrare moleculară va putea valorifica energetic o cantitate de circa 25.000 tone deșeuri reziduale/an. Procesul tehnologic specific unei astfel de instalații presupune parcurgerea, în prealabil, a etapei de mărunțire la o granulație de sub 25 mm și de uscare până la o umiditate de sub 20%.

Ulterior, deșeurile sunt introduse în reactorul stației pentru parcurgerea etapei de descompunere chimică (dezintegrare moleculară). Gazele astfel rezultate sunt trecute printr-un sistem complex de curățare, răcire, filtrare și stocare în rezervor sub presiune.

Din acest rezervor, gazele se introduc în motorul generatorului de curent, energie care se va livra în sistemul energetic național.

Concret, dintr-o cantitate de 1 tonă de deșeuri mărunțite și uscate se pot obține circa 400 m³ gaze, cantitatea exactă depinzând de capacitatea calorică a deșeurilor. Din gazele astfel obținute, și care au o capacitate calorică similară cu cea din gazul metan, se pot genera aproximativ 1,1-1,15 MW/h curent electric, din care până în 10% se va folosi pentru funcționarea instalației. Astfel, prin generarea gazului rezultat pe parcursul unui an, Consiliul Județean își propune să producă aproximativ 18.240 MWh.

spot_img

Ultimele știri