JO Soci: Poduri si tuneluri, construite in zone protejate

Santierul din orasul balnear Soci, gazda a Jocurilor Olimpice (JO) de Iarna 2014, ce se vor desfasura in Rusia, ramane in continuare un subiect de disputa intre ecologisti si organizatori, acuzati ca  “incalca grav” normele de mediu, construind intr-un sit inscris in patrimoniul UNESCO.

Noile infrastructuri rutiere si feroviare au impus construirea  a 77 de poduri si 12 tuneluri, lucrari care au produs daune considerabile mediului inconjurator, potrivit responsabilului Greenpeace Rusia, Mikhaïl Kreindline, care acuza autoritatile ca au modificat inclusiv legea pentru a construi in zone protejate, scrie lesechos.com.

Construirea infrastructurii, in aceasta zona, pentru Jocurile Olimpice ar putea duce la o pierdere masiva de valoare a patrimoniului mondial, tocmai de aceea o misiune din partea Centrului pentru Patrimoniul Mondial  UNESCO va monitoriza lucrarile”, a explicat, pentru Green Report, Irina Brandabur, Greenpeace Romania.

Demersul ecologistilor a inceput inca din 2010, cand acestia au trimis ONU un raport in legatura cu pregatirile pe care rusii le fac pentru  JO de la Soci, in care acuzau Rusia de incalcari flagrante  ale normele de protectie a mediului, potrivit BBC.

“Ne vom asigura ca reprezentantii firmelor de constructie tin legatura cu ecologistii, care si-au exprimat ingrijorarea asupra impactului pe care lucrarile il vor avea asupra Parcului National Soci, din muntii Caucazului de Nord”, a fost raspunsul lui Vladimir Putin, dat imediat ecologistilor.

Peste 60.000 de muncitori participa la construirea infrastructurii orasului olimpic Soci, unul dintre cele mai vaste santiere din lume, iar suma cheltuita pana acum se ridica  la 36 miliarde de euro, dintre care 17 miliarde euro sunt bani pusi la bataie de statul rus.

spot_img

Ultimele știri