I’Velo și studentObike, printre principalele investiții comunitare ale Raiffeisen Bank în 2013

Programele de bike-sharing I’Velo și studentObike, realizate împreună cu Asociația Green Revolution, sunt menționate în Raportul de Responsabilitate Corporativă 2013 al Raiffeisen Bank printre principalele investiții comunitare efectuate de instituția bancară pe parcursul anului trecut.

Investițiile comunitare au însemnat 7,65 milioane de lei și peste 300.000 de beneficiari în întreaga țară. În 2013 Raiffeisen Bank a investit mai ales în proiecte din domeniul educației, sport și cultură, dar și în proiecte comunitare: 18% din investiții au fost în proiecte de educație (12% în 2013), iar 10% din investiții au mers către proiecte de dezvoltare locală (6% în 2013).

Am avut întotdeauna convingerea că trebuie să încercăm să facem mai mult pentru comunitatea în care ne desfășurăm activitatea, conștient fiind că performanța noastră în business este strâns legată de mediul în care trăim”, a  spus Steven van Groningen, președinte și CEO Raiffeisen Bank.

Pe parcursul anului trecut banca a reușit să continue programul de granturi “Raiffeisen Comunități”, aflat la a treia ediție (detalii pe www.raiffeisencomunitati.ro). De asemenea, au continuat proiectele mari ale băncii:  închiriere de biciclete în orașe – I’Velo și studentObike, Festivalul de Teatru de la Sibiu, Festivalul SONORO, dar și Maratonul Internațional de la București.

Una dintre cele mai noi inițiative ale băncii, lansată în 2013 este proiectul „RStyle” care își propune să ajute angajații Raiffeisen Bank să aibă un stil de viață echilibrat și sănătos, atât în viața personală cât și în cea profesională se arată într-un comunicat al băncii.

Totodată, instituția anunță că peste 200 de angajați Raiffeisen au participat la acțiuni de voluntariat, iar 92% dintre aceștia ar recomanda această activitate colegilor lor din bancă. De asemenea, 78% dintre voluntarii Raiffeisen spun că sunt mândri de organizația lor și de activitatea de voluntariat organizată cu parteneri ai băncii.

Tot anul trecut, Raiffeisen Bank a reușit să economisească 15.375 kMw energie electrică și să-și reducă cu 50% consumul cu apă. Adoptarea unui management responsabil a însemnat și recilcarea a 180.536 kg de hârtie și 54.188 kg DEEE-uri.

De asemenea, în 2013, 370 de studenți au efectuat stagii de practică și s-au înregistrat 900 de aplicanți pentru programul Raiffeisen Trainee aflat la 8-a ediție.

Așa cum ne fixăm obiective în activitatea bancară, la fel ne dorim să creștem implicarea și responsabilitatea noastră față de mediu, de angajați, de clienți, de întreaga societate. Încurajăm voluntariatul în rândul angajaților noștri, investim an de an în educație financiară, în sport, în cultura sau în servicii sociale. Mă uit la rezultatele acestui raport și sunt mulțumit de progresele pe care le-am făcut în ceea ce privește responsabilitatea socială și managementul responsabil pe care ni l-am asumat”, a mai spus Steven van Groningen.

spot_img

Ultimele știri