Investitorii globali vor reducerea emisiilor cu 80% pana in 2050

Investitorii institutionali din intreaga lume, care detin afaceri de peste 6 trilioane de dolari, au cerut politicienilor sa ajunga rapid la o intelegere pentru reducerea emisilor de gaze cu efect de sera si pentru promovarea tehnologiilor curate, informeaza Reuters.

Peste 130 dintre cei mai mari investitori ai lumii, printre care si London Pensions Fund Authority, vor ca tarile sa ajunga la un acord in privinta reducerii emisiilor cu 50-80%, pana in 2050.

Aceste cifre corespund politicii de combatere a incalzirii globale a proaspatului presedinte american, Barack Obama, care sustine o reducere a emisiilor de carbon cu 80% pana la mijlocul secolului.

Investitorii vor, totodata, de la politicieni sa stabileasca tinte de reducere a emisiilor pe termen mediu si lung pentru tarile puternic dezvoltate. Deja marii investitori din Statele Unite (SUA), precum California Public Employees’ Retirement System, care detine actiuni in valoare de 185,6 miliarde de dolari, au cerut implementarea unei legislatii pentru promovarea tehnologiilor curate noi si a celor deja existente.

"Ca investitori institutionali suntem ingrijorati de riscurile pe care le prezinta schimbarile climatice economiei globale si portofoliilor noasrte diversificate", a declarat Mike Taylor, director executiv al London Pensions Fund Authority. "Facem apel la liderii mondiali sa implementeze politici severe si efective care sa ne sprijine pe noi sa facem investitii prietenoase cu mediul", a adaugat oficialul.

Grupul investitorilor globali vrea ca tarile sa semneze un nou acord care sa succeada Protocolul de la Kyoto ce a stabilit obiective clare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera pentru tarile puternic dezvoltate.

Uniunea Europeana se angajeaza sa reduca emisiile cu 20% pana in 2020 si sa dezvolte utilizarea energiilor alternative si a biocombustibilului tot pana in 2020.

spot_img

Ultimele știri