In cursul lunii aprilie, comisarii Garzii Nationale de Mediu – Comisariatul Judetean Satu Mare au efectuat 75 de inspectii, total din care un numar de 35 erau controale planificate la diverse obiective cu impact semnificativ asupra mediului din judet, 16 au fost actiuni pentru solutionarea unor sesizari, 9 controale tematice, 10 controale efectuate impreuna cu alte autoritati, iar 5 au fost inspectiile in urma autosesizarilor.
S-au dat 19 sanctiuni contraventionale pentru neconformare la prevederile legale din domeniul protectiei mediului, din care 9 au fost avertismente si 10 amenzi in valoare de 49.000 lei.
In primele zile ale lunii mai, conform unei adrese emise de Garda Nationala de Mediu – Comisariatul General, comisarii satmareni, in colaborare cu Inspectoratul Judetean de Jandarmi Satu Mare, au desfasurat actiuni de control specifice la proprietarii sau administratorii zonelor de agrement si la cei ai terenurilor adiacente cailor de comunicatie, in vederea verificarii starii de salubrizare. Au fost verificate zonele de agrement de la strandul satmarean, Beltiug, Acas, Mihaieni, Tasnad, respectiv zonele de agrement situate in perimetrul administratiilor publice locale din Odoreu, Vama, Certeze si Foieni. S-au facut verificari pe principalele artere de circulatie din judet: Satu Mare – Baia Mare, Satu Mare – Huta Certeze, DJ 109, zona Gherta Mica – Turt, starea de salubrizare constatata fiind buna.
Pentru mai multe informatii viziteaza Informatia zilei